Ziarul Financiar - 64.000 de români au 15 mld. euro în depozite la bănci
2023-03-09 18:34:55

Un număr de 64.402 de persoane fizice care sunt în clubul românilor bogaţi aveau la sfârşitul anului 2022 depozite mai mari de 100.000 de euro cu o valoare cumulată de aproximativ 72 mld. lei (echivalentul a aproape 15 mld. euro), potrivit celor mai recente statistici ale Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).
Raportat la soldul total al depozitelor populaţiei în lei şi valută, care a depăşit 300 mld. lei (circa 61 mld. euro) la finalul anului 2022, depozitele aflate peste pragul de 100.000 de euro reprezintă aproape un sfert (23,7%).Depozitele bancare sunt garantate în cazul falimentului unei bănci în limita echivalentului a 100.000 de euro.
În ciuda contextului tensionat, cu război la graniţă, criză energetică, inflaţie de peste 16% şi dobânzi la depozite la jumătate, numărul românilor cu depozite mai mari de 100.000 de euro la bancă a urcat cu 9.831 anul trecut, un salt record, totalul ajungând până la 64.402 la finalul anului 2022.
Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree