Qin Gang: Nicio țară nu are dreptul să intervină în afacerile din Taiwan
2023-03-07 15:38:50

"Aș cita mai întâi preambulul Constituției Republicii Populare Chineze: "Taiwan face parte din teritoriul sacru al Republicii Populare Chineze. Realizarea marii cauze a reunificării patriei este datoria sacră a poporului chinez, inclusiv a compatrioților taiwanezi", a declarat ministrul chinez de Externe, Qin Gang, la o conferinţă de presă organizată în cadrul sesiunii anuale a forului legislativ suprem din China. El a adăugat: "Nicio țară nu are dreptul de a interveni în afacerile din Taiwan, deoarece rezolvarea acestei probleme este afacerea proprie a Chinei. Recent, un oficial american a susținut că problema Taiwan nu este afacerea internă a Chinei, așa că noi ne opunem ferm unor  astfel de afirmații și suntem foarte vigilenți."

Qin Gang a spus: "Cetățenii de pe ambele maluri ale strâmtorii Taiwan au aceeași casă: China. Noi, ca și compatrioți, suntem dispuși să luptăm, cu maximă sinceritate și eforturi, pentru reunificarea pașnică. Însă, păstrăm opțiunea de a lua toate măsurile necesare, iar legea anti-secesiune a Chinei este foarte clară în această privință. În situația încălcării legii, trebuie să acționăm conform acesteia. Nimeni nu trebuie să subestimeze hotărârea fermă, voința și capacitatea puternică a guvernului și poporului chinez de a apăra suveranitatea țării și integritatea teritorială.

Qing Gang a adăugat:  "Problema Taiwan reprezintă fundamentul politic al relațiilor chino-americane și prima linie roșie care nu trebuie trecută. Statele Unite poartă o responsabilitate mare pentru apariția problemei Taiwan. Motivul pentru care China discută cu SUA despre problema Taiwan este acela de a cere SUA să oprească amestecul în afacerile interne ale Chinei." (...) "Poporul chinez este îndreptățit să se întrebe: De ce SUA vorbesc despre suveranitate și integritate teritorială în problema Ucrainei, dar nu respectă suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei în problema Taiwan? De ce SUA cer Chinei să nu furnizeze arme Rusiei, în timp ce continuă să vândă arme Taiwanului, încălcând Comunicatul din 17 august 1982? De ce SUA susțin că vor menține pacea și stabilitatea regională, dar, în același timp, formulează în secret un plan de "distrugere a Taiwanului".

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree