Qin Gang respinge așa-numita ”capcană a datoriilor”
2023-03-07 15:21:12

foto:VCG

foto:VCG

Inițiativa ”O centură, un drum” este un bun public de calitate inițiat de China, dar construit în comun de toate părțile implicate. Datorită faptului că este un program durabil cu standarde ridicate, care aduce bunăstare oamenilor, în inițiativa ”O centură, un drum” s-au implicat peste trei pătrimi dintre țările lumii și 32 de organizații internaționale. În ultimul deceniu, transformată dintr-o perspectivă în practică, inițiativa ”O centură, un drum” a promovat mii de miliarde de USD de investiții în cadrul a peste 3.000 de proiecte de colaborare, creând 420.000 de locuri de muncă, prin care aproape 40 milioane de oameni au scăpat de sărăcie, a declarat ministrul chinez de Externe, Qin Gang, la conferința de presă despre politicile diplomatice și relațiile externe ale Chinei.

Ca o propunere pragmatică, ”O centură, un drum” se bazează pe principiul consultărilor și construcției comune, în special pe împărtășire. În ce privește ”capcana datoriilor” susținută de unele țări, Qin Gang a subliniat că această problemă nu poate fi pusă în capul Chinei. Potrivit statisticilor, printre obligațiunile suverane ale țărilor în curs de dezvoltare, peste 80% erau emise de instituții financiare multilaterale și de creditorii comerciali. Mai ales, că anul trecut, rezerva federală a SUA a majorat consecutiv dobânda de referință, fapt care a dus la ieșirea capitalului celorlalte țări, înrăutățind datoriile țărilor în curs de dezvoltare.

China depune eforturi să ajute țările aflate în dificultăți cu datoriile, având cea mai mare contribuție în cadrul propunerilor G20 pentru atenuarea poverii acestora. China va continua să se implice, în mod constructiv, în soluționarea problemei internaționale cu obligațiuni, solicitând de asemenea participarea tuturor părților din lume la această cauză, a adăugat oficialul chinez.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree