La sfârșitul lunii februarie, Michael Reagan, șeful Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), a revenit la locul deraierii trenului în statul american Ohio, care a dus la scurgeri de substanțe chimice toxice în urmă cu o lună, spunându-le locuitorilor din zonă că apa și aerul sunt sigure. Cu o zi înainte, însă, un fost oficial al EPA declarase presei că oamenii se îmbolnăvesc și că este clar că există o problemă cu aerul și apa.
Cele două declarații diametral opuse reflectă absurditatea răspunsului departamentelor guvernamentale americane la dezastru și la anchetă. De exemplu, după accident, autoritățile locale au eșuat complet în urmarea procesului obișnuit de tratare a deversării de clorură de vinil și au decis extrem de pripite să utilizeze metoda aprinderii deschise, cu scopul de a restabili traficul cât mai curând posibil. Abia după o săptămână, când un nor negru de tip ciupercă a pătruns în stratosferă și a devenit viral pe rețelele de socializare, au fost nevoite să recunoască gestionarea defectuoasă și să lanseze o anchetă.
Pe măsură ce timpul trecea, consecințele catastrofale ale accidentului "trenului toxic" deveneau evidente. Cu toate acestea, în fața unei amenințări atât de grave la adresa siguranței mediului, prima reacție a politicienilor americani a fost de a da vina unii pe alții. Republicanii au atacat actuala administrație pentru indiferența cu care au tratat dezastrul, criticându-l pe președintele Joe Biden pentru că a mers la Kiev, în loc să viziteze locuitorii din Ohio, în timp ce democrații au acuzat administrația anterioară că a făcut lobby pe lângă companiile feroviare pentru a relaxa controalele privind transportul de mărfuri periculoase cu trenuri. Acest lucru a determinat New York Times să deplângă intruziunea politicului în cazul deraierii trenului în Ohio, afirmând că politicienii din ambele partide merg în orașul în care s-a produs accidentul pentru a-și face lobby în vederea promovării propriilor obiective politice.
Ca locuitori ai celei mai puternice națiuni de pe pământ, situația dificilă a americanilor trebuie să fie o sursă de compasiune pentru întreaga lume. La un nivel mai profund, media de 1.700 de deraieri pe an în Statele Unite este un indiciu că modelul capitalist liberal de dezvoltare și ecologie politică pe care îl adoptă este în mare dificultate. Atunci când luptele dintre partide se intensifică și "democrația" eșuează, sănătatea și siguranța americanilor este în pericol.