Consiliul de Securitate al ONU a organizat o dezbatere deschisă despre explozia la gazoductul Nord Stream. China a susținut efectuarea unei investigații obiective, imparțiale și profesioniste în acest caz, în strânsă legătură cu interesele și preocupările fiecărei țări, îndemnând la accelerarea investigațiilor.
La cinci luni după ce Danemarca, Germania și Suedia au lansat anchete separate în sabotajul gazoductului Nord Stream, nicio parte nu a dat explicații sau indicii despre autorul incidentului. În 8 februarie, jurnalistul american, Seymour Hersh, a dezvăluit informațiile care susține că incidentul a fost o operațiune secretă ordonată de Casa Albă și derulată de Agenția Centrală de Informații, stârnind solicitări nternaționale pentru o anchetă justă și obiectivă.
Organizația Națiunilor Unite este cel mai autoritar și reprezentativ organism internațional și poate juca un rol activ în investigația internațională. Așa cum spune Jeffrey Sachs, profesor american la universitatea Columbia, o anchetă efectuată de Consiliul de Securitate în cazul incidentului este "o prioritate globală".
Gazoductele Nord Stream sunt o arteră transnațională majoră de infrastructură, iar distrugerea lor au avut un impact negativ grav asupra pieței globale a energiei și a mediului ecologic.
Mulți analiști consideră că explozia de la gazoductul Nord Stream a agravat criza europeană a aprovizionării cu energie și a crescut presiunea asupra pieței globale de energie. Iar Statele Unite ale Americii sunt cel mai mare beneficiar al acestui incident. Potrivit companiei de analiză Kpler, Uniunea Europeană a crescut importurile de gaze naturale lichide din SUA în 2022 cu 154% față de anul precedent.
De asemenea, explozia de la Nord Stream a provocat scurgeri de sute de milioane de metri cubi de gaze naturale. Potrivit Programului ONU pentru Mediu, emisiile totale de metan care s-au scurs în timpul exploziilor au fost estimate la aproximativ 230 de kilotone.
Incidentul de la Nord Stream este, totodată, o problemă politică legată de securitatea și stabilitatea Europei. Explozia a avut loc în contextul crizei ucrainene, care, fără îndoială, a sporit tensiunile regionale și a escaladat sentimentele antagonice și conflictuale. O anchetă obiectivă și justă a acestui incident și aflarea cât mai curând posibil a autorului vor ajuta toate părțile să facă judecăți strategice mai raționale și să reducă obstacolele din calea dialogului și a negocierilor pentru o soluționare politică a crizei ucrainene.
SUA susține adesea că menține o "ordine internațională bazată pe reguli", ceea ce înseamnă sprijinirea ONU pentru o anchetă obiectivă și imparțială, pentru a descoperi adevărul și a-i aduce pe făptași în fața justiției. Protejarea securității infrastructurii transnaționale majore și protejarea păcii și stabilității regionale și mondiale sunt așteptările comunității internaționale.