”Admir foarte mult autoritățile chineze pentru că sunt angajate în tratarea apei reziduale, în protecția lacului Erhai, în realizarea de căi ferate de mare viteză pe traseul Kunming-Dali, în construcția de spitale, școli, în sprijinul populației din mediul rural. Așadar, sunt convins că politicile Chinei de sprijinire a zonelor sărace merită a fi asimilate de alte țări”.
Brian Linden, alături de săteni
De-a lungul anilor, Linden a fost martor al orașului antic Xizhou, care a atras mulți turiști chinezi și străini, dar și al balanței păstrate cu succes de autoritățile regionale între dezvoltare economică și protecția mediului, precum și realizările obținute.
”Autoritățile regionale au depus și continuă să depună eforturi pentru soluționarea poluării lacului Erhai și ocrotirea munților Cangshan. De șapte ani consecutiv se implică în tratarea lacului Erhai. La început, nu s-au așteptat să întâmpine provocări și dificultăți atât de mari. În unele țări ar fi fost abandonate încercările, în timp ce aici, la Dali, autoritățile insistă să caute căi și modalități noi pentru îndeplinirea obiectivului urmărit. Cred că în afară de China, nicio altă țară nu poate proceda la fel de bine”.
Linden susține că secretul dezvoltării Chinei constă nu doar în mediul politic sigur și stabil, în fundamentul unei economii aflate în dezvoltare constantă, în politica neclintită de deschidere către exterior, dar și în faptul că fiecare chinez are sentimente profunde pentru familie și patrie.
”În SUA, fiecare american face sau trăiește pentru el însuși. În China, observ că un cetățean acționează nu doar pentru el, dar și pentru generația veche și cea nouă. Fiecare om are simțul de responsabilitate pentru familie, care îl determină să treacă peste nevoile sale particulare. Este un lucru admirabil și este un sistem social care poate dăinui. Cred că pentru China și pentru dezvoltarea viitoare a zonelor rurale, tinerii care provin din familie de țărani doresc, la rândul lor, să revină în ținutul lor natal, să se întoarcă cu cunoștințele și abilitățile dobândite pentru a se dezvolta aici”.
Ani la rând, Linden a ajutat peste 100.000 de turiști din diferite colțuri ale lumii să viziteze satele din Xizhou, pentru a cunoaște China autentică. De asemenea, a scris articole despre ceea ce vede și experimentează în China, le publică pe platformele de socializare din străinătate și lansează cărți. ”Nu trebuie să privim China dintr-un unghi mort. Dacă rămânem prea încrezători și încăpățânați ca aricii, nu înțelegem pe deplin marele curaj găsit în spatele miracolului chinez”, a scris Linden într-un articol citându-l pe Isaiah Berlin, un cunoscut filozof din Occident.
”Străinii, în special majoritatea americanilor, află de China, poate, prin intermediul mass-media. Însă, articolele transmise de aceste instituții nu prezintă decât 1% din adevărata Chină. Ar fi bine să nu definească China doar prin mijloace de informare limitate, ci prin informații bogate și pe plan macro, să cunoască restul de 99% din schimbările Chinei, precum și miracolele în domeniul economic.”