Capitolul XXXII

Lie Yukou

1

Lie Yukou (Lie Zi—autorul cărţii Liezi, originar din statul Zheng, a fost promotorul unei doctrine axată pe dreptate ca principiu universal. Respectat ca figură reprezentativă a şcolii daoiste din perioada Statelor Combatante — N.t.) făcu cale întoarsă la jumătatea drumului spre statul Qi, iar pe drumul de întoarcere dădu cu ochii de Bohun Maoren, care îl întrebă:
—Ce te-a făcut să faci cale întoarsă?
—Simt o spaimă teribilă, răspunse Lie Zi. Bohun Maoren întrebă iar:
—Ce te îngrozeşte? Lie Zi zise:
—Am intrat pe drum în zece cârciumioare, iar în cinci dintre acestea mi-a fost oferit vin de orez pe gratis.
Bohun Maoren zise:
—Şi ce e aşa de mirare? Lie Zi zise:
—Sunt sincer, dar nu chiar pe deplin, iar aureola care mă înconjoară e mai mult o aparenţă. A alinta inima omului arătându-i o înfăţişare strălucită şi a-i face pe oameni să te întâmpine astfel cu mai mare respect decât cel arătat vârstnicilor, asta atrage negreşit năpasta. Negustorii de vin de orez caută doar să-şi vândă marfa. Câştigul lor e neînsemnat şi intenţia de a mi-l oferi e tot neînsemnată. Ei m-au tratat ca pe un om de valoare, nemaivorbind de atenţia arătată de prinţii cu zece mii de care de război. Cum prinţii îşi dedică înţelepciunea treburilor cârmuirii ţării, îmi vor delega mari răspunderi ca să-mi poată trece mai apoi în însemnări isprăvile mele. Iată de ce m-a apucat spaima.
Bohun Maoren zise:
—Cât spirit de observaţie! Stând într-adevăr aşa, în tihnă, lumea are să-ţi dea binecuvântarea.
Curând după aceea, Bohun Maoren se duse să-l vadă pe Lie Zi şi văzu în faţa uşii acestuia o grămadă de încălţări. Stătu o clipă cu faţa spre miazănoapte, cu bărbia sprijinită pe toiag, şi părăsi mai apoi făr-a zice un cuvânt.
Slujbaşul aflat în prima încăpere îl vesti pe Lie Zi că a venit Bohun Maoren, iar acesta îşi grăbi paşii cu picioarele goale spre uşă, alergând cu încălţările în mâna, şi-i zise musafirului:
—Domnia-ta ţi-ai dat atâta osteneală să vii la mine, cum te-ai gândit să pleci aşa fără să-mi laşi niciun sfat?
Bohun Maoren replică:
—Ţi-am spus mai înainte că lumea are să-ţi dea binecuvântarea şi ce am zis a prins viaţă. Nu mă gândeam că va fi greu să determini lumea să vină pe la tine, ci că era cu neputinţă s-o faci să nu vină la tine. De ce te simţi încântat de asta ca şi cum te-ar face să pari deosebit de ceilalţi? Ceva ţi-a mişcat negreşit inima şi ţi-a clătinat firea înnăscută, iar tu n-ai avut încotro. Dintre cei care te-au însoţit în preumblare, niciunul nu ţi-a atras atenţia. Flecarii cu gura strâmbă sunt cu toţii aducători de probleme şi cum niciunul nu-i conştient de asta, cum ar putea ei să se cunoască bine unul pe celălalt? Cei cu mâinile îndemănatice îşi istovesc trupul, cei cu înţelepciune îşi ostenesc mintea, cei incapabili nu caută să făptuiască nimic, cei care mănâncă pe săturate umblă din loc în loc precum o luntre nelegată, lăsându-se în voia curentului. Tot aşa-i şi omul care colindă fără ţintă cu sufletul gol, ca un rătăcitor pe pământ!
Huan, un om din statul Zheng, încerca câteva acorduri pe o coardă, scoţând un sunet dulce. Bărbatul se afla într-un loc numit Qiushi. Trei ani mai târziu, Huan ajunsese cărturar, iar autoritatea sa de erudit se întinsese în toate părţile precum apa râului umezind ambele maluri până hăt departe, toate rubedeniile sale bucurându-se de favoruri ca urmare a faimei sale. Drept pentru care, Zhai, fratele său mai mic, a devenit ulterior cărturar moist. Confucianismul şi moismul erau două şcoli de gândire rivale, angajate în dispute doctrinare, iar tatăl celor doi cărturari, s-a declarat susţinător al convingerilor mezinului. Zece ani mai târziu, Huan şi-a făcut singur seama.
Tatăl său văzu în vis pe Huan, care îi zise:
Datorită mie a ajuns fiul tău mai mic cărturar moist. De ce nu vii la mormântul meu să-ţi aduci aminte de mine? M-am prefăcut într-un chiparos de toamnă şi am dat roade.
Creatorul lumii nu dă oamenilor înţelepciune şi putere de muncă, le dă doar firea lor înnăscută, astfel că, aşa cum ţi-e hărăzit, aşa vei fi. Din fire izvorăsc miile de fapte, deosebite toate între ele.
Huan credea că se deosebea de alţii, aşa că îi dispreţuia pe tatăl lui şi pe fratele său mai mic. Oamenii din statul Qi beau apă dintr-o fântână, după un timp însă s-au luat la bătaie, socotind care mai de care că ar fi săpat fântâna. În lumea de astăzi se găsesc peste tot oameni ca de-alde Huan, se cred mai presus de ceilalţi, astfel că până şi oamenii virtuoşi sunt socotiţi lipsiţi de înţelepciune, ca să nu mai vorbim de cei înzestraţi cu Dao! Cei din vechime socoteau această atitudine drept o călcare a firii, urmând ca această încălcare să fie pedepsită cum se cuvine. Înţelepţii hălăduiesc în tihnă, ţinând la firea lor înnăscută, şi nu sălăşluiesc acolo unde firea lor nu-i alintată; masa poporului de rând trăieşte-n tihnă acolo unde firea acestora îşi gaseşte liniştea, aceasta nu se domoleşte chiar de urmează poruncile firii.
Zhuangzi zise:
— E uşor a înţelege Dao, dar îţi vine greu când vrei să vorbeşti de Dao. A înţelege Dao făr-a zice un cuvânt şi asta-i o cale ce te ajută să ajungi la o stare firească. A înţelege Dao dar a vorbi de el fără nicio noimă e şi asta o cale, care te va duce însă la o stare lumească. Oamenii din vechime se conformau naturii şi se ţineau la distanţă de la mânuirea voită.
Lui Zhu Pingman îi trebuiră trei ani până să înveţe de la Zhili Yi îndeletnicirea de a ucide dragoni. Şi toată averea sa de o mie de galbeni i s-a dus pe apa sâmbetei, tocată pe învăţătură. Şi după ce o stăpâni, nu prea mai avu ce face cu ea, negăsind prilej să-şi dovedească măiestria.
Înţelepţii nu arată încăpăţînare faţă de ceea ce trebuie în mod fatal să se întâmple, şi de aceea nu există ceartă; oamenii de rând se ţin morţiş de ceea ce e inevitabil, luându-l drept evitabil, şi de- aia se gâlcevesc între ei fără încetare. Oamenii se lasă duşi de ceartă, căci tot ce întreprind urmăreşte dorinţa de a obţine câştiguri materiale sau faimă. Or disputele fără sfârşit duc în cele din urmă la prăpădire.
Omul mărunt, cu deşteptăciune subţire, are în gând doar să dăruiască altora bucate fine, învelite în frunze de trestie, să transmită complimente prin răvaşe ca să-şi facă mai uşor punte la izbândă, să dirijeze toate lucrurile spre a ajunge la fermecata stare a firii, la începutul dintâi, cel de haos adânc. Asemenea oameni se simt confuzi în nemărginirea universului, şi-şi istovesc trupul făr-a cunoaşte începutul dintâi. Oamenii desăvârşiţi îşi lasă sufletul să se întoarcă la starea de haos şi voiesc cu tragere de inimă să adoarmă în ţinutul neantului, precum un şuvoi de apă ce curge fără făgaş spre liniştita împărăţie a aerului. Jale mare! Voi ştiţi doar să vă pierdeţi timpul şi energia cu dulci nimicuri făr-a cunoaşte marea liniştire a Naturii.

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

 
(Sursă: icphoto)