Lei Xiying, promotor aparte al neoconfucianistului Zhu Xi
2023-01-11 16:45:12

Lei Xiying acordă un interviu pentru China Media Group.

(Lei Xiying acordă un interviu pentru China Media Group.)

Neoconfucianismul sau „Școala principiului” dispune de cel mai complet sistem teoretic, dintre toate școlile filozofice din China antică, cel mai important exponent al său fiind Zhu Xi din dinastia Song de Sud (1127-1279). În Nanping, locul în care Zhu Xi și-a dedicat aproape 50 de ani cercetării „Școlii principiului”, sunt bine protejate peste 140 de relicve relevante. Se poate spune că filosoful Zhu Xi este o carte de vizită culturală pentru Nanping. Cum să se promoveze ideologiile filosofului Zhu Xi și să se valorifice mai bine influența acestei celebrități culturale pentru impulsionarea dezvoltării orașului Nanping? Savantul Lei Xiying, originar din Nanping și specializat în diplomația internetului, a reușit să uzeze de valența aparte a internetului și să găsească soluții la ambele. 

Fan Jiangfeng, un partener al lui Lei Xiying acordă un interviu pentru China Media Group.

(Fan Jiangfeng, un partener al lui Lei Xiying acordă un interviu pentru China Media Group.)

„Xiying este o persoană plină de energie pozitivă. Am constatat un puternic patriotism la el. Vrea să investească mult timp în pregătirea de noi profesioniști.“ Această apreciere îi aparține tânărului taiwanez Fan Jiangfeng, la adresa partenerului său – Lei Xiying, protagonistul povestirii noastre de astăzi.
Lei Xiying s-a născut în 1987 într-o familie obișnuită din orașul Nanping. După absolvirea facultății din Hubei, a plecat la studii la Universitatea Națională Australiană, unde a luat două titluri de master, în problemele Orientului Mijlociu și Asiei Centrale, respectiv, în știința diplomației, și ulterior titlul de doctor în diplomația internetului. Satul său natal - Nanping este locul în care renumitul și influentul gânditor neoconfucianist Zhu Xi și-a petrecut aproape 50 de ani din toată viața lui de 71 de ani.

O statuie a neoconfucianistului Zhu Xi de la Nanping

(O statuie a neoconfucianistului Zhu Xi de la Nanping)

Neoconfucianismul a apărut în dinastia Song de Nord (960-1127) prin reinterpretarea conceptului de li („principiu”) și prin combinarea credințelor confucianiste cu cele taoiste și budiste. Este o filozofie morală, etică și metafizică despre gestionarea țării. Potrivit doctrinelor lui, „principiul” premerge lucrurilor, iar fiecare obiect denotă un anumit „principiu”. Neoconfucianismul a devenit proeminent în dinastiile Song de Sud (1127-1279), Yuan (1271-1368 ) și Ming (1368-1644), fiind în declin după mijlocul dinastiei Qing (1636-1912). „Școala principiului”a fost răspândită în Japonia, Coreea de Sud, Vietnam, Franța, Germania și alte țări asiatice și europene, ocupând un loc important în istoria ideologică și culturală mondială.

Neoconfucianistul Zhu Xi de la un desen animat produs de echipa lui Lei Xiying

(Neoconfucianistul Zhu Xi de la un desen animat produs de echipa lui Lei Xiying)

Neoconfucianistul Zhu Xi s-a născut în 1130 în localitatea Youxi, aflată în actuala provincie Fujian din sud-estul Chinei. El s-a dedicat credințelor sale confucianiste de armonie socială și conduită personală adecvată, promovând foarte mult respectul filial și alte coduri de etică. Zhu Xi a fost un scriitor productiv. Au fost transmise până în prezent mai bine de 600 de volume ale sale, cu peste 20 de milioane de caractere. A fost și un mare pedagog și a deschis sau a restaurat o serie de școli și academii clasice, pregătind un număr de intelectuali feudali. El a fost și un poet excelent, un bun oficial care a iubit oamenii.

Pitoreasca regiune rurală de la Nanping

(Pitoreasca regiune rurală de la Nanping)

După ce s-a repatriat în 2012, Lei Xiying a fost angajat ca expert în think-thank la multe ministere chineze și s-a ocupat de cercetarea diplomației internetului. În același timp, el s-a gândit mereu la modalitatea de a ajuta satul său natal să se dezvolte. Dar acesta n-a fost un lucru ușor, deoarece orașul Nanping se află într-o zonă muntoasă subdezvoltată. Lei urmărea o metodă potrivită erei internetului. La un moment dat, mascota prefecturii japoneze Kumamoto, pe nume „Kumamon” l-a inspirat. Această figură drăguță de urs negru cu proprietate intelectuală a ridicat popularitatea prefecturii Kumamoto și i-a adus beneficii sociale și economice considerabile. Potrivit statisticilor, în 2019, produsele derivate Kumamon au înregistrat o cifră de afaceri de 8,5 miliarde de yuani. Lei a crezut că pentru orașul Nanping, neoconfucianistul Zhu Xi reprezintă un prețios patrimoniu cultural, ce-i oferă inspirație nesecată.

Un grafician al echipei lui Lei Xiying proiectează o figură animată despre neoconfucianistul Zhu Xi.

(Un grafician al echipei lui Lei Xiying proiectează o figură animată despre Zhu Xi.)

La sfârșitul anului 2015, la invitația primăriei Nanping, Lei Xiying s-a apucat să proiecteze figura animată a lui Zhu Xi. Printr-o muncă asiduă, ei au reușit să producă o serie de desene animate cu peste 80 de episoade, în care bunicul zâmbitor Zhu Xi prezintă diferite aspecte ale culturii chineze. Această figură i-a captivat imediat pe internauți și a acumulat 320 de milioane de vizualizări. În prezent, figura animată a lui Zhu Xi se vede peste tot în Nanping, pe fațada clădrilor, la puncte turistice, în ascensoare, autobuze, panouri de pe stradă etc.
Pe baza bunelor rate de click, figura animată a lui Zhu Xi a devenit tema unei serii de derivate culturale inovative, prin colaborarea cu diferite mărci comerciale.

Cești cu figurile lui Zhu Xi, proietate de echipa lui Lei Xiying

(Cești cu figurile lui Zhu Xi, proietate de echipa lui Lei Xiying)

Dar pașii lui Lei nu s-au oprit aici. El a aruncat o privire asupra eliminării sărăciei din regiunile rurale. În colaborare cu satul izolat Songbai, în care maestrul Zhu Xi făcea mereu popas, desenatorii din echipa lui Lei au realizat picturi despre Zhu Xi pe un perete cu o suprafață de 800 de metri pătrați. Prin relatările presei, satul a intrat în câmpul vizual al oamenilor. La propunerea lui Lei și cu ajutorul său, sătenii au exploatat, în colaborare cu o fabrică alimentară, zeci de gustări specifice localității și le-au pus în vânzare pe internet. Acum, o gospodărie poate câștiga lunar 30.000-50.000 de yuani pe această cale. În plus, satul Songbai a dezvoltat agroturismul în care copiii pot trăi o experiență unică de cultivare a pământului.

Caiete cu figurile lui Zhu Xi

(Caiete cu figurile lui Zhu Xi)

Fiind membru al forului consultativ al orașului Nanping, Lei Xiying a ajutat tinerii să vândă direct online produse agricole autohtone. Într-un studio de vânzare directă online deschis de echipa lui Lei, între anii 2018-2020, țăranii în dificultate și-au vândut produsele agricole în valoare de peste 700.000 de yuani.
Datorită roadelor extrem de bogate, acest proiect a fost premiat pentru „cel mai bun program de ajutorare prin internet a țăranilor săraci” de către Administrația de Spațiu Cibernetic din China și a intrat pe lista din anul 2019 a celor mai bune 20 de proiecte de reducere a sărăciei, listă lansată de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist din China.

Panou cu figurile lui Zhu Xi, dedicate unei baze interactive de munci agricole din satul Songbai

(Panou cu figurile lui Zhu Xi, dedicate unei baze interactive de munci agricole din satul Songbai)

În prezent, Lei Xiying plănuiește să pună în aplicare noi proiecte în alte regiuni rurale din Fujian. Lei a spus:
„În raportul prezentat de secretarul general al CC al PCC, Xi Jinping, în fața delegaților celui de-al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez, se subliniază încă o dată nararea povestirilor despre China și transmiterea vocii Chinei, dar și arătarea imaginii credibile, frumoase și respectabile a statului chinez. Sper că vom crea mai multe produse culturale identice cu proprietate intelectuală, ce vor servi înstăririi satelor și oferirii unui reper pentru evaluarea de către comunitatea internațională a modernizării Chinei. De asemenea, visăm să ne aruncăm în valurile impresionante ale avansării țării și să ne dedicăm mică forță prosperării națiunii. Ne simțim foarte fericiți.”

Copiii trăiesc o experiență în muncile agricole în satul Songbai.

(Copiii trăiesc o experiență în muncile agricole în satul Songbai.)

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree