Capitolul XXXI
     Pescarul

  3

Schimbând feţe-feţe, Confucius slobozi un suspin şi făcu o nouă plecăciune. Apoi se ridică şi zise:

—Am fost izgonit de două ori din statul Lu, am fost dat afară din statul Wei, copacul sub umbra căruia am dat lecţii în statul Song a fost tăiat, am fost încercuit la hotarele între statele Chen şi Cai. Nu ştiu care mi-a fost vina şi care a fost pricina de am fost lovit de atâtea ori?
Schimbându-se acum pescarul la faţă şi abordând o expresie de compătimire, îi zise:
—Tare anevoie te-ai trezit! Unii oameni se tem de propriile lor umbre şi li se face într-atât lehamite de zgomotul propriilor paşi, încât caută s-o rupă la fugă ca să scape de ele. Dar cu cât înaintează, cu atât lasă mai multe urme de picior în urma lor şi oricât de iute păşesc, propriile umbre stau lipite de ei. Crezând că nu păşesc destul de iute, fug din ce în ce mai repede, fără să facă nicio oprire, până se prăpădesc de istovire. Ei nu ştiu că umbrele nu le dispar nici dacă stau într-un loc cu umbră deasă şi că nu vor mai lăsa înapoia lor urme de picior dacă se opresc din mers. Cât de proşti sunt! Tu chibzuieşti la mărinimie şi dreptate, statorniceşti asemănarea şi deosebirea între lucruri, scrutezi schimbarea oricărei mişcări, stabileşti ce-i de acceptat şi ce-i de respins, râuduieşti sentimentele de iubire şi de ură, măsori limita bucuriei şi indignării, şi cu toate acestea nu-ţi stă în putinţă să te scapi de nenorociri. De aceea, să ţii să-ţi cultivi spiritul, ai grijă să-ţi întăreşti firea, să dai altora lucruri, şi doar atunci te vei scăpa pe tine de poveri. Astăzi, în loc să-ţi cultivi trupul şi sufletul, speri ca alţii să procedezi astfel, nu crezi că ai pune căpăstrul la coada calului?
Confucius slobozi un suspin şi zise:
—Rogu-te spune-mi ce-i firea înnăscută. Pescarul îi răspunse:
—Firea înnăscută inseamnă atingerea sincerităţii depline. Fără sinceritate deplină, nu vei putea să-i impresionezi pe alţii. De aceea, un plâns forţat pare jalnic, mânia forţată pare doar o atitudine aspră şi afecţiunea forţată pare doar o amabilitate. O mâhnire cu adevărat mohorâtă e fără grai şi bocete, o adevărată mânie e severă dar fără izbucniri de indignare şi afecţiunea adevărată e o amabilitate neînsoţită de zâmbet pe buze. Firea înnăscută sălăşluieşte-năuntru şi expresia ei se arată-n afară, aşadar preţuită-i firea înnăscută. Când ea se aplică în relaţiile dintre oameni, având grijă de părinţi, dai dovadă de supunere filială; slujindu-l pe rege, dai dovadă de devotament neclintit; vinul doar te înveseleşte şi te încântă; în doliu fiind, te întristezi în mod firesc. Vei dovedi devotament prin săvârşirea de fapte merituoase, vei bea vin doar pentru a te desfăta; păşind încet în convoiul de-nmormântare, ai o faţă sincer îndurerată; îţi dovedeşti supunerea filială prin gesturi care le aduce încântare părinţilor tăi. Nu există doar o singură cale de a face punte la izbândă. E binevenită orice modalitate de a-ţi servi părinţii pentru a-i mulţumi; a bea vin e pentru a te veseli fără a conta cum arată paharul; a ţine funeralii pentru a-ţi exprima durerea, iar pentru asta nu-i nevoie să urmăreşti cu stricteţe riturile, acestea sunt ticluite pentru lumea de rând. Puritatea şi inocenţa sunt haruri izvorâte din cer şi neschimbătoare din fire. De-aia un om cu înţelepciune ia Cerul drept exemplu şi pune preţ pe sinceritate desăvârşită şi nu se lasă îngrădit de treburile lumeşti. Un om netot face tocmai contrar firii înnăscute, se îngrijeşte mai degrabă de treburi lumeşti, nu ştie să preţuiască sinceritatea deplină şi, aflat în neputinţa sufletească de a lua Cerul ca exemplu, se lasă nevoit să- şi schimbe firea; şi de aceea nu ştie să se bucure de împlinire. Păcat că se îneacă prea devreme în atâtea rituri ipocrite şi a auzit prea târziu de Dao-ul cel Mare!
Confucius făcu o nouă plecăciune. Apoi se-ndreptă de mijloc şi zise:
—Norocul meu a picat parcă din cer, că am dat astăzi cu ochii de tine. În loc să iei această întâlnire drept o umilire, m-ai tratat ca pe discipolul tău şi mi-ai dat îndrumări personale. Mă încumet a întreba unde ţi-e casa ca să te pot urma să-ţi devin ucenic şi să-mi desăvârşesc învăţătura  Dao-ului cel Mare?
Pescarul zise:
—Am auzit că cei care ştiu să revină de pe drumul greşit pot merge laolaltă pentru a ajunge acolo unde sălăşluieşte Dao-ul cel Mare, cei care nu pot merge într-acolo nu vor înţelege cu adevărat Dao-ul. Dacă nu înţelegi Dao-ul, fii cu băgare de seamă, să nu te duci împreună cu ei ca să te izbăveşti de nenorocire. Vezi-ţi de sănătate. Trebuie să plec acum.
Rostind aceste cuvinte, pescarul îşi împinse luntrea cu prăjina şi barca lunecă printre tufişurile de trestii.

Yan Yuan întoarse trăsura şi Zilu îi întinse lui Confucius frânghia ca să urce. Neluându-l în seamă, Confucius rămăsese cu privirea pierdută la undele lăsate de barcă pe luciul întins al apei şi nu se urcă în trăsură până ce nu dispărură încreţiturile valurilor şi nu se stinse sunetul lovirii de lopeţi în apă.

 Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)