Agerpres - Academia Română: Trecerea lui Dumitru Radu Popescu în eternitate, o grea şi nemeritată pierdere la început de an 2023
2023-01-03 17:25:43

Dumitru Radu Popescu a fost un autor complet, care s-a manifestat în aproape toate domeniile artei literare, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori din generaţia '60, iar trecerea sa în eternitate, alături de colegii generaţiei sale şaizeciste, reprezintă o grea şi nemeritată pierdere la început de an 2023, arată Academia Română.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, instituţia evocă "talentul înnăscut, vigoarea stilului şi imaginaţia debordantă" a scriitorului Dumitru Radu Popescu, membru corespondent al Academiei Române din anul 1997.

"Autor complet, D.R. Popescu s-a manifestat în aproape toate domeniile artei literare. După debut (versuri, 1953) avea să devină unul dintre cei mai apreciaţi prozatori din generaţia '60, poate cel mai inventiv dintre aceştia. Bun sfetnic pentru realizările artistice ale confraţilor, posedând un stil opus reţetelor convenţionalizate, D.R. Popescu venea în anii cenuşii, în care realismul socialist se transformase pe nesimţite în 'obsedant deceniu', cu subiecte originale şi o viziune realist-critică impregnată de tragism existenţial, modernă, inteligentă, imprevizibilă, cu o percepţie care dilata realul în fabulos. Opera şi-a urmat, în întregime, cursul pe care pornise. Între cele mai reprezentative lucrări semnate de D.R. Popescu se numără un lung şir de povestiri şi romane, care încep cu Vara oltenilor (1964), Dor (1966), Duios Anastasia trecea (1976), Leul Albastru (1981), ciclurile F (1969) şi Viaţa lui Tiron B., care continuă cu alte şi alte volume, scrise după 1989 (Dumnezeu în bucătărie, 1994, Truman Capote şi Nicolae Ţic, 1995, Paola şi Francesca şi al treisprezecelea apostol, 1998), în care talentul înnăscut, vigoarea stilului şi imaginaţia debordantă nu şi-au diminuat cu nimic din intensitatea şi prospeţimea iniţială", se adaugă în comunicatul Academiei Române.

Textul integral AICI - https://agerpres.ro/cultura/2023/01/03/academia-romana-trecerea-lui-dumitru-radu-popescu-in-eternitate-o-grea-si-nemeritata-pierdere-la-inceput-de-an-2023--1037753

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree