Ziarul Financiar - Verdele a redevenit culoarea anului în energie
2022-12-30 16:27:25

România are în acest moment un parc de proiecte eoliene şi solare de circa 3.300 MW care anul trecut au avut o contribuţie de peste 13% la producţia totală de energie, arată datele din raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Pornind de la informaţiile publicate pe site-ul Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al energiei, doar în 2022, au fost emise avize şi contracte de racordare pentru proiecte solare cu o capacitate de 3.750 MW şi pentru parcuri eoliene de circa 2.600 MW. Astfel, al doilea val de energie verde va avea ca vedetă proiectele solare. Mai departe, Arad, Galaţi şi Giurgiu sunt judeţele care au concentrat cele mai multe proiecte de energie verde, în contextul în care judeţele vedetă din primul val, Constanţa şi Tulcea, sunt aproape închise pentru noile investiţii.
Energia eoliană ar putea deveni cea mai mare forţă în peisajul local al producţiei de energie în următoare decadă, cu o pondere de 30% din mixul total, peste energia hidro, dacă România va merge pe calea REPowerEU, programul european prin care se urmăreşte accelerarea investiţiilor în energie verde cu scopul de a reduce rapid dependenţa faţă de Rusia. Pe locul doi ar fi energia solară cu o pondere de 29% în 2030, potrivit Deloitte.
Textul integral AICI 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree