News.ro-Ciucă: Ne revine datoria să le explicăm noilor generaţii că dictatura a însemnat frică, lipsuri, cenzură, opresiune şi încălcarea libertăţilor fundamentale, iar toate acestea nu trebuie uitate şi nu trebuie să mai revină vreodată în soarta acestui popor
2022-12-21 15:59:49

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Memoriei Victimelor Comunismului în România şi al Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, că celor care am trăit acele momente de răscruce ale istoriei noastre ne revine acum datoria să le explicăm noilor generaţii că dictatura a însemnat frică, lipsuri, cenzură, opresiune şi încălcarea libertăţilor fundamentale, iar toate acestea nu trebuie uitate şi nu trebuie să mai revină vreodată în soarta acestui popor, consemnează News.ro. ”Tinerii şi copiii de astăzi trebuie să ştie cât rău a însemnat acea pagină a istoriei noastre şi să cunoască meritele şi jertfa celor care au făcut posibilă libertatea noastră de astăzi, a celor care nu s-au lăsat intimidaţi de opresiunea comunistă şi au adus victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, victoria libertăţii împotriva dictaturii”, subliniază şeful Executivului.


Textul integral AICI

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree