Datorită conceptelor budiste de aproape două milenii şi a reliefului special s-au păstrat bine şi au fost ocrotite diversitatea de florei și faunei, cât şi integritatea pădurii. Aceasta a devenit un miracol în lume în ce priveşte protecţia ecosistemului. Pe Tianmu de Vest cresc peste 2000 de specii de plante foarte rare. Între acestea, copacii gingko, socotiţi „fosile vii", reprezintă singura specie de arbori rămaşi pe planeta din era mezozoică. Tianmushan este singurul loc din lume unde se pot întâlni păduri naturale cu această specie de arbore. 85 de specii de animale şi plante locale rare şi preţioase poartă denumirea muntelui.
Tianmushan se află în zona subtropicală, iar sub influenţa formelor de relief de aici, s-a format o climă răcoasă vara şi călduroasă iarna. Temperatura medie anuală ajunge doar la 14 grade Celsius. Pădurile dese creează anioni abundenţi, care au funcţia de dezinfectare şi efect curativ pentru bolile aparatului respirator.