Capitolul XXXI
     Pescarul

  2

Zigong se întoarse şi îi povesti lui Confucius discuţia avută cu pescarul. Împingând la o parte qinul, Confucius se ridică şi zise:
—Bătrânul pescar pare că-i un înţelept!
Coborând de pe terasă, Confucius se îndreptă spre râu căutându-l pe pescar. Când dădu de el, acesta tocmai se pregătea să-şi împingă barca cu prăjina pentru a se depărta de mal. Privind îndărăt, îl văzu pe Confucius şi se opri. Confucius făcu câţiva paşi înapoi, făcu iar o plecăciune, după care se apropie de bătrân.
Pescarul întrebă:
—De ce mă cauţi? Confucius zise:
—Abia mi-ai adresat câteva vorbe adineaori şi ai şi plecat. Nu sunt destul de înţelept ca să prind pe deplin sensul cuvintelor tale, de-aia mi-am îngăduit să vin să te opresc. Sper să am plăcerea să-ţi aud vocea cristalină şi cuceritoare, vorbindu-mi binevoitor.
Pescarul comentă:
—Aşadar eşti un om studios!
Confucius făcu o nouă plecăciune şi zise:
—Am fost studios de mic copil. Am acum şaizeci şi nouă de ani, dar n-am auzit până astăzi învăţături atât de înălţătoare, atunci cum aş putea să mă încumet să nu fiu cu inima smerită?
Pescarul zise:
—Lucrurile de acelaşi gen se adună, sunetele cu aceeaşi rezonanţă se potrivesc, aceasta-i de fapt legea firii. Îngăduie-mi să- ţi explic ce ştiu spre a-ţi fie de folos în căutările tale. Ceea ce faci tu ţine de treburile lumeşti. În lume există patru pături sociale: regii, ducii, dregătorii şi oamenii de rând, fiecare îşi ocupă propria poziţie şi atunci lumea e în bună rânduială. Când ei se abat de la poziţiile lor, se iscă mari tulburări. Dacă demnitarii îşi fac datoria şi oamenii de rând au grijă de propriile îndeletniciri, nu apare obijduirea. De aceea, părăginirea ogoarelor şi prăpădirea caselor, lipsa straielor şi bucatelor, împovărarea dărilor şi tributurilor, gâlceava între neveste şi ţiitoare, lipsa de orânduială în rândul celor în vârstă şi a celor mai tineri, acestea sunt îngrijorările oamenilor de rând. Incapacitatea şi incompetenţa în treburile guvernării, abuzul de putere, neglijenţa subordonaţilor faţă de îndatoriri, lipsa de izbânzi, neputinţa în a-şi menţine rangul şi leafa, iată îngrijorările demnitarului. Lipsa de dregători devotaţi la Curte, afundarea ţării în întuneric şi tulburare, lipsa de măiestrie a meşteşugarilor, de rafinament al tributurilor primite şi date, lipsa de cuvenită rânduială în a merge în pelerinaj în perioada Primăverii şi Toamnei, nesupunerea faţă de voinţa fiului cerului, iată îngrijorările ducelui. Lipsa de armonie între forţele Yin şi Yang, schimbările nefireşti în succesiunea celor patru anotimpuri ce pot afecta şi chiar împiedica creşterea culturilor pe pământ, răzvrătirea prinţilor şi ducilor, războaiele şi expediţiile declanşate de ei ceea ce duce la prăpădirea vieţii oamenilor de rând, nepotrivirea riturilor şi a muzicii, golirea visteriei ţării, orânduială haotică a relaţiilor între oameni şi sfidarea legilor de către poporul de rând, iată îngrijorările regelui. Tu n-ai, privind în sus, puterea unui prinţ şi nici cea a unui dregător; iar privind în jos, n-ai îndatoririle demnitarilor, şi totuşi rânduieşti arbitrar riturile şi muzica, statorniceşti rânduiala relaţiilor între oameni şi le dai lecţii şi îndrumări oamenilor de rând. Nu crezi că prea îţi vâri nasul unde nu-ţi fierbe oala?
Sunt opt păcate şi patru năpaste de care trebuie să se ferească omul. A nu-ţi vedea de treabă, ci a-ţi băga nasul în treburile altora, asta se numeşte a-ţi însuşi singur toată puterea. A da poveţe fără a ţine seama de poziţia regelui, se numeşte linguşeală. A urmări expresia altora cu intenţia de a le satisface dorinţa e ceea ce se numeşte slugărnicie. A te da bine pe lângă alţii, asta se numeşte măgulire. A vorbi de rău pe alţii, asta se numeşte defăimare. A semăna discordie, se numeşte aţâţare. A prejudicia reputaţia altora cu vorbe răutăcioase, se numeşte maliţiozitate. A nu face distincţie între bine şi rău şi a căuta să măguleşti ambele părţi spre a-ţi satisface pe furiş şi fără scrupule propria-ţi dorinţă, se numeşte rea-voinţă. Un om cu aceste opt păcate aduce vătămări atât celorlalţi cât şi sie însuşi. De aceea, oamenii cu virtuţi nu se prind prieteni cu aceştia şi regii nu-i numesc în funcţii de răspundere. Cele patru năpaste sunt: a-ţi plăcea să diriguieşti marile treburi de stat şi să modifici după voie legile spre a fi încărcat de glorie şi renume, iar asta se numeşte aviditate; a te bizui pe deşteptăciunea subţire spre a lua decizii arbitrare şi a fi arogant şi prea sigur de sine, dăunând astfel celorlalţi, asta se numeşte lăcomie; a-ţi vedea greşelile fără a le îndrepta şi a face greşeli şi mai vârtos la auzul poveţelor, asta se numeşte încăpăţânare; a consimţi la vorbe plăcute şi a ridica obiecţii la cele neplăcute chiar dacă ele îţi vor face bine, asta se numeşte îndărătnicie. Învăţăturile îi vor prinde bine doar celui care este în stare să se lepede de cele opt păcate şi să se descotorosească de cele patru năpaste.
  

           
Traducere: Xu Wende
În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)