China: Rezolvarea problemei dezvoltării este soluția la eradicarea terorismului
2022-12-16 15:39:01

Consiliul de Securitate al ONU a avut, în 15 decembrie, o discuție privind situația globală în materie de combatere a terorismului. Oficialii ONU au subliniat că situația actuală a luptei împotriva terorismului este încă severă, iar organizațiile teroriste prezintă o tendință de descentralizare și transnaționalizare.

Zhang Jun, reprezentantul permanent al Chinei la ONU, a declarat că, după ani de eforturi, cooperarea internațională în materie de combatere a terorismului a obținut unele rezultate, dar situația este încă sumbră, iar comunitatea internațională trebuie să depună în continuare eforturi susținute pentru a lupta împotriva terorismului. Este necesar să se reunească în continuare voința politică pentru cooperare și să se optimizeze alocarea resurselor pentru domeniile cele mai prioritare și pentru problemele cele mai urgente. În fața amenințării comune a terorismului, toate părțile ar trebui să abandoneze complet prejudecățile geopolitice și ideologice și să sporească efectiv cooperarea practică în domenii precum justiția. În plus, ar trebui să continue să abordeze atât simptomele, cât și cauzele terorismului.

Dezvoltarea insuficientă este una dintre cauzele profunde ale creșterii și extinderii forțelor teroriste, iar țările ar trebui, în timp ce luptă cu hotărâre împotriva terorismului, să acorde atenție redresării economice și eradicării sărăciei. Condițiile care generează și alimentează terorismul ar trebui să fie eliminate progresiv.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree