Capitolul XXXI

                                                                      Pescarul

1

Ajuns într-o colindare la poalele codrului Perdeaua Întunecată, Confucius se opri pentru popas pe Terasa Migdalilor. În timp ce îngâna încetişor o melodie pişcând uşor coardele qinului, discipolii adunaţi în jurul său citeau din cărţi. Cântecul nu era nici la jumătate, când le apăru în faţă un pescar ce coborâse dintr-o barcă şi venise spre ei de-a lungul malului. Era un moşneag cu barba şi sprâncenele albe, cu părul despletit şi cu mânecile fluturând în adierea vântului. Omul poposi lângă ei, pe un dâmb, şi ascultă muzica stând cu mâna stângă rezemată pe genunchi şi cu cea dreaptă pe bărbie. Când se isprăvi melodia, pescarul îi chemă la sine pe Zigong şi Zilu, cei doi discipoli ai lui Confucius.
Arătând cu degetul spre Confucius, pescarul întrebă:
—Cine este acela?
—E un om ales din statul Lu, răspunse Zilu.
—Care-i numele lui de familie? întrebă apoi pescarul.
—Confucius, răspunse discipolul.
—Ce studiază şi la ce-i cel mai priceput ? continuă pescarul. Zilu nu răspunse şi atunci interveni Zigong:
—El crede în devotament şi credinţă, practică mărinimia şi
dreptatea, îmbunătăţeşte riturile şi muzica şi rânduieşte relaţiile între oameni. E devotat şi fidel domnitorului, îi învaţă şi îndrumă pe oamenii de rând ca să le aducă foloase. Asta-i doctrina pe care-o studiază Confucius.
După o clipă, pescarul se porni iar cu întrebările:
—Este el cârmuitor şi are o feudă?
—Nu, zise Zigong.
—E un dregător al domnitorului? continuă pescarul.
—Nu, răspunse Zigong.
Întorcându-şi capul, cu zâmbet bun, pescarul plecă spunând:
—Confucius pare mărinimos, dar mă tem că nu se va putea izbăvi de necazuri. Îşi chinuieşte mintea şi-şi istoveşte trupul, ceea ce-i va vătăma firea. O, el e prea departe de adevăratul Dao!

              
 Traducere: Xu Wende
În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)