Academia Rusă de Științe a publicat, recent, un videoclip cu erupția vulcanului Shiveluch din peninsula Kamchatka, în care se poate observa că magma la o temperatură de aproximativ 1000 de grade Celsius erupe din crater și se prelinge pe munte. Cu o altitudine de 3.283 metri, Shiveluch a înregistrat prima erupție în 1980 și este unul dintre cei mai activi vulcani din Orientul Îndepărtat.
Deși erupția a fost puternică, cea mai apropiată așezare se situază la zeci de kilometri distanță, astfel încât erupția vulcanică nu a avut nici un impact asupra vieții oamenilor din zonă.