Wang Yi: Președintele Xi a reconfirmat promisiunile Chinei pentru creșterea globală
2022-11-21 08:07:51

În perioada 14-19 Noiembrie, președintele Chinei, Xi Jinping, a participat la cel de-al 17-lea Summit G20 din Bali și la cea de-a 29-a reuniune informală a liderilor APEC din Bangkok, efectuând totodată o vizită oficială în Thailanda. Ministrul chinez al Afacerilor Externe, Wang Yi, a făcut o serie de precizări cu privire la rezultatele vizitelor diplomatice.  

Timp de șase zile, președintele Xi a participat la peste 30 de evenimente, transmițând un semnal puternic din partea Chinei pentru impulsionarea păcii și dezvoltării mondiale, pentru aprofundarea parteneriatului cu diferite țări. Toate acestea au demonstrat promisiunile Chinei pentru creșterea mondială, dar și simțul responsabilității în gestionarea globală.

Wang Yi a arătat că la Summitul G20, președintele Xi a vorbit despre rezultatele celui de-al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez și cele cinci teme specifice ale modernizării în stil chinezesc. În cadrul G20, Xi a transmis că, în calitate de puteri regionale și mondiale, membrii grupului trebuie să persevereze în solidaritate, colaborare și consultări. Actualele crize cerealiere și energetice sunt cauzate de problemele lanțului de aprovizionare și perturbările parteneriatului internațional. Xi a remarcat, de asemenea, că modernizarea nu trebuie să fie un privilegiu al unei anumite țări, la fel cum țările mai puternice trebuie să ajute statele mai puțin dezvoltate.

În cadrul reuniunii informale APEC, Xi a evidențiat că Zona Asia-Pacific nu este nici grădina din spate a vreunei țări, nici spațiul pentru luptă al marilor puteri. 

În timpul întrevederii liderilor Xi Jinping și Joe Biden, s-a convenit să se acționeze în comun pentru prevenirea scăpării de sub control a relațiilor bilaterale, pentru găsirea unui drum corect de coexistență, pentru stabilirea principiului și a structurii strategice a contactelor chino-americane, dar și pentru punerea în practică a consensurilor stabilite de liderii celor două stat.   

În cadrul întâlnirilor cu președintele Xi, liderii diferitelor țări au apreciat relațiile cu China, exprimând dorința de a adânci cooperările și reafirmând susținerea principiului existenței unei singure Chine. 

Cu privire la criza din Ucraina, președintele Xi Jinping a relevat că nicio parte nu va deveni un real „câștigător”în urma unui conflict sau război, nicio problemă complicată neputând fi soluționată pe o cale simplă și brutală, antagonismul dintre marile puteri trebuind evitată. Xi a subliniat că China va face o judecată obiectivă și echitabilă, conform realității, va urmări totdeauna pacea și va intermedia dialogul, pentru ca părțile implicate să se așeze cât mai curând la masa tratativelor.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree