Xi Jinping s-a întâlnit cu Joe Biden
2022-11-14 20:02:51


(Foto: Xinhua)

(Foto: Xinhua)

Președintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit luni cu președintele american, Joe Biden în Bali. Xi Jinping a afirmat că cele două țări trebuie să ia istoria drept oglindă pentru a-și ghida viitorul. 

Raporturile bilaterale prezente nu corespund intereselor fundamentale ale celor două țări și nici așteptărilor comunității internaționale. În calitate de liderii ai două țări importante trebuie să găsească direcția potrivită a dezvoltării relațiilor bilaterale pentru impulsionarea creșterii nivelului acestor relații.

Xi Jinping a subliniat că în prezent schimbările epocii se desfășoară în mod nemaiîntâlnit, iar umanitatea se confruntă cu provocări fără precedent. China și SUA trebuie să aducă în comun cu alte țări contribuții la amplificarea speranței pentru pacea mondială, încredere privind stabilitatea globală și forță dezvoltării comune. Președintele Chinei și-a exprimat dorința de a avea cu Joe Biden schimburi profunde și deschise privind problemele strategice din relațiile bilaterale și problemele majore mondiale și regionale. De asemenea, speră să acționeze împreună cu omologul său american pentru impulsionarea raporturilor bilaterale să revină pe calea dezvoltării sănătoase și stabile ca să aducă beneficii celor două țări și lumii.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree