Marea Britanie și Mauritius au demarat negocieri privind suveranitatea Arhipelagului Chagos, urmând să se poată ajunge la un acord la începutul anului 2023, a declarat James Cleverly, ministrul britanic de Externe. Declarațiile acestuia sunt considerate un pas important în rezolvarea divergențelor privind suveranitatea din Chagos. Dacă Marea Britanie a început să discute despre Chagos, nu trebuie să uite de un alt teritoriu ocupat ilegal și anume de Arhipelagul insulelor Malvine.
Marea Britanie, ca una dintre principalele puteri europene, a invadat aproape 90% din țările lumii. Aceste două arhipelaguri sunt ca niște datorii ale Marii Britanii din perioada colonială, dar și dovezi ale activităților colonialiste ale fostului imperiu unde Soarele nu apune niciodată.
Arhipelagul Chagos se află situat în zona centrală a Oceanului Indian și aparținea țării africane Mauritius. În 1965, Marea Britanie a recunoscut independența Mauritius, dar condiționând ca regiunea Chagos să rămână teritoriu britanic în Oceanul Indian, afirmând că îl va înapoi la momentul potrivit. După independența obținută definitiv în 1968, autoritățile din Mauritius au cerut în repetate rânduri înapoierea arhipelagului, dar Marea Britanie nu doar că nu și-a respectat promisiunea, dar a și înlăturat prin diferite metode băștinașii, pentru a construi baze militare americane.
Cererile legitime ale Mauritiusului sunt sprijinite de comunitatea internațională. Curtea Internațională de Justiție din Hague a confirmat, în februarie 2019, că ocuparea arhipelagului Chagos este ilegală, Marea Britanie având obligația să înceteze cât mai rapid guvernarea administrativă a acestuia. Adunarea Generală a ONU a aprobat, în luna mai 2019, cu o majoritate covârșitoare, o rezoluție prin care prevede înapoierea arhipelagului, în termen de șase luni. Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării a dat decis, în ianuarie 2021, că Marea Britanie nu deține suveranitatea asupra Chagos, condamnând gestul de a refuza înapoierea arhipelagului.
Inițierea negocierilor se datorează presiunii comunității internaționale, demonstrând scăderea puterii și influenței Marii Britanii pe arena internațională, având legătură și cu înrăutățirea situației interne a acesteia.
Argentina a cerut din nou, după anunțarea negocierilor, să discute cu Marea Britanie privind redeschiderea dialogului cu privire la suveranitatea Arhipelagului insulelor Malvine, la rândul său o fosilă a colonialismului britanic.
Marea Britanie a ocupat cu forța, în 1833, Insulele Malvine. Adunarea Generală a ONU a aprobat, în 1965, Rezoluția nr. 2065 care prevede necolonalizarea Malvine, și a îndemnat soluționarea prin negocieri a divergențelor. Totuși, Marea Britanie și-a consolidat poziția în teritoriul argentinian, prin anunțarea desfășurării permanente de forțe militare, organizarea de exerciții militare, o serie de țări împotrivându-se acestor acțiuni.
Negocierile privind Chagos sunt o concretizare parțială a rezoluției ONU și un progres împotriva colonialismului, însă este doar un început. În prezent, zece dintre cele 17 teritorii coloniale aparțin Marii Britanii. Londra trebuie să răspundă cererilor legitime ale autorităților din Mauritius și Argentina, înapoind teritoriile ocupate, în condițiile în care colonialismul și hegemonismul nu mai pot face parte din lumea secolului XXI.
