Zone umede frumoase, pentru generațiile viitoare
2022-11-06 22:23:51

Ceremonia de deschidere a celei de-a 14-a ediţii a Conferinţei Părţilor Contractante la Convenția Ramsar (COP14) de la Wuhan a avut loc, sâmbătă, președintele Chinei, Xi Jinping, transmițând un mesaj în sistem videoconferință. Xi a prezentat trei propuneri, care privesc protecția zonelor umede din perspectiva întregii umanități și a anunțat măsurile pe care China le va lua în viitor. De asemenea, a elaborat un plan pentru conservarea globală a zonelor umede.

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la aderarea Chinei la Convenția privind zonele umede. În prezent, China are 13 dintre cele 43 de "orașe internaționale cu zone umede" din lume, cel mai mare număr la nivelul țărilor. Aceasta este o recunoaștere deplină a investițiilor continue ale Chinei în protecția mediului și a îmbunătățirii continue a ecologiei zonelor umede de-a lungul anilor.

Potrivit statisticilor, începând din 2012, China a adăugat și a restaurat peste 800.000 de hectare de zone umede, în prezent având 64 de zone umede de importanță internațională. De asemenea, China a dezvoltat un sistem de protecție și a promovat Legea privind protecția zonelor umede, John Cobb Jr., membru al Academiei Naționale de Științe Umaniste din SUA, John Cobb Jr., apreciind că China a jucat și joacă un rol important în promovarea civilizației ecologice globale.

În mesajul său, președintele Xi a prezentat inițiative specifice pentru promovarea conservării zonelor umede din China, subliniind că vor fi înființate o serie de parcuri naționale, cu aproximativ 11 milioane de hectare de zone umede, care vor fi încorporate în sistemul de parcuri naționale. De asemenea, vor fi puse în aplicare planuri naționale de conservare a zonelor umede și proiecte majore de conservare a zonelor umede. În același timp, China va promova schimburile și cooperarea internațională, va proteja patru coridoare de păsări migratoare care trec prin China, va înființa un Centru internațional pentru mangrove, la Shenzhen, și va sprijini organizarea Forumului mondial al zonelor de coastă.

Aceste inițiative și planuri arată că China, pornind într-o nouă călătorie, va continua să promoveze modernizarea coexistenței armonioase între om și natură, dar și dezvoltarea de înaltă calitate a conservării zonelor umede.

foto: VCG

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree