Avans tehnologic într-un ou
2022-11-10 16:23:47

Fiind una dintre principalele surse de proteine, oul ocupă un loc de neclintit în dieta zilnică a chinezilor. Un ou de lux se vinde cu aproape 3 yuani, preţ dublu faţă de unul obişnuit. Un preţ atât de ridicat se datorează faptului că oul se poate consuma crud, existând o mare piaţă de consum.

Să luăm ca exemplu o companie emergentă, producătoare de ouă care se pot consuma crude. Compania Huang Tian'E (Lebădă galbenă) a reuşit în doar trei ani să finalizeze patru etape de finanțare, la care au contribuit nu mai puțin de șapte instituții. În contextul recesiunii globale, faptul că investitori stau la coadă pentru un proiect demonstrează că noile tehnologii agricole şi necesităţile alimentare cu o înaltă valoare adăugată devin un sector tot mai apreciat de capitalurile de risc.

Investitorii preferă necesităţile alimentare deoarece prezintă o cerere uriaşă pe piaţă, dar şi o rată ridicată de recuperare a investițiilor. Este mult mai uşor pentru un brand să îşi crească cota de pe piaţă odată ce are stabilită reputaţia. De aceea, mulţi investitori încearcă să caute "companii cu o cotă de piaţă de 100 miliarde yuani de pe masa chinezilor".

Există un prag tehnologic ridicat în producerea ouălor care se consumă crude. În primul rând, producătorul trebuie să cunoască cum să elimine din ou bacteria Salmonella. Aceasta este cea mai cunoscută generatoare de intoxicaţii alimentare. Oul se numără între alimentele foarte sensibile la poluarea cu Salmonella. O metodă de eliminare a acestei bacterii o reprezintă sterilizarea oului, dar calitatea şi gustul vor fi afectate. O altă metodă vizează rezolvarea problemei la sursă şi anume asigurarea protejării puilor de pasăre de bacteria Salmonella.

Aşadar, crescătorii de pasăre trebuie să impună standarde mai stricte. În mod obişnuit, puii de pasăre trebuie crescuți până la a treia generaţie ca să îndeplinească standardele necesare. Asta înseamnă investiţii semnificative.

Să tot luăm "Lebădă galbenă" ca exemplu, ale cărei investiţii în infrastructura necesară creşterii puilor au totalizat 800 de milioane yuani.

Marile crescătorii din China producătoare de ouă care se pot consuma crude sunt încă puține la număr, fapt care înseamnă că există un mare potenţial.

De la orezul crescut împreună cu crabi, la afinele dezvoltate cu tehnologii inteligente, până la oul care se poate consuma crud, piața formată din noua generaţie nu se zgârcește să plătească pentru alimente mai bune, iar o asemenea schimbare a conceptului de consum este creată de avansul tehnologic.

Preferaţi să cumpăraţi noi produse agricole? Credeţi că preţurile acestora sunt ridicate? Vă invităm să ne transmiteți opiniile dumneavoastră.

 

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree