Capitolul XXIX

Tâlharul Zhi

13

Wuzu îl întrebă pe Zhihe:

— Nu sunt oameni cărora să nu le placă faima şi să nu urmărească câştigul. Când eşti bogat, ceilalţi ţi se alătură, se strâng în jurul tău. Se poartă umil şi supus când îţi stau în faţă. Te venerează dacă îţi sunt pe o poziţie inferioară. Faptul că te situezi pe o poziţie superioară şi că eşti venerat de către ceilalţi, îţi prelungeşte viaţa, îţi desfată trupul şi îţi încântă sufletul. Astăzi numai tu nu te simţi încântat, oare n-ai destulă înţelepciune? Nu- ţi stă oare în putinţă să faci ceea ce îţi doreşti să faci? Ai căuta să mergi pe o cale dreaptă sau mai degrabă n-ai inimă să păşeşti pe o cale greşită?

Zhihe răspunse:

— Există astăzi un astfel de om care crede că bogătaşul a venit pe lume în aceeaşi zi cu el şi vieţuieşte în acelaşi ţinut cu el, drept care crede că e şi el un cărturar de elită, fără seamăn în lume. De fapt, aceştia nu au niciun criteriu în minte ca să le fie călăuză, de- aia ei nu văd nicio deosebire între vechime şi epoca actuală, între adevăr şi neadevăr. Ei se conformează pur şi simplu cu deprinderi vulgare şi, făcându-se ecoul lumii, se leapădă de ceea ce este de preţ, se abat de la calea cea nobilă, crezând că aleargă tocmai după ceea ce îşi doresc din tot sufletul. Asta-i calea susţinută de aceştia pentru a dobândi o viaţă lungă, pentru a-şi desfăta trupul şi a-şi încânta sufletul. Nu-i asta prea departe de calea cea dreaptă? Ei nu vor fi în stare la urma urmei să desluşească ce suferinţe amare sau ce linişte comfortabilă le vor vătăma trupul, ce spaimă îngrozitoare şi ce bucurie îmbătătoare le vor tulbura inima. Ei ştiu ceea ce voiesc să facă, dar nu prea ştiu de ce o fac în acest fel. De aceea, chiar dacă pot deveni atât de nobili ca regi şi atât de bogaţi ca suverani, dispunând de un întreg regat, nu vor fi ei totuşi izbăviţi de nenorociri.

14

Wuzu zise:

— N-o să-ţi strice să ai bogăţie. Tocmai cei bogaţi şi acoperiţi de glorii caută să guste din plin toate bucuriile şi plăcerile vieţii pământeşti şi să abuzeze de puterea lor nemăsurată, nu? Or acestea depăşesc capacitatea şi aşteptările oamenilor desăvârşiţi şi a celor înţelepţi. Dacă îţi măreşti puterea cu ajutorul vitejiei şi forţei altora, dacă scoţi în vileag clarviziunea de care dai dovadă mânuind inteligenţa altora, îţi arăţi blândeţea şi amabilitatea ajutat de oameni cu virtuţi, atunci chiar dacă nu eşti la cârma ţării, vei părea impunător aidoma unui domnitor. Sunetele plăcute, culorile frumoase, gusturile delicioase şi puterea supremă, desfată în mod firesc mintea omului. Nu-i nevoie ca mintea să înveţe cum să-i fie pe plac toate acestea şi nici ca trupul să înveţe să se bucure de toate aceste plăceri, asta fiind firea omului. Chiar dacă toată lumea mă dojeneşte pe mine, cine oare se poate eschiva de la ele?

Zhihe zise:

— Oamenii cu înţelepciune acţionează după voinţa poporului şi nu calcă obiceiurile. Sunt mulţumiţi şi nu se străduiesc să obţină mai mult. Nu doresc ei să săvârşească isprăvi, astfel că nu năzuiesc la ceva mai mult. Nemulţumirea duce la pornire în goana după câştiguri. Unii caută să făptuiască totul fără să fie conştienţi de lăcomia lor. Alţii renunţă voit la ceea ce au în plus. Chiar dacă renunţă la toate averile de sub soare, ei nu se socot a fi cinstiţi şi integri. În esenţă, integritatea sau lăcomia n-au nimic de-a face cu forţa din afară, ci au de-a face cu criteriul după care-ţi priveşti în propriul tău suflet. Unii pot deveni puternici ca regi, dar nu-i dispreţuiesc pe ceilalţi din pricina poziţiilor lor inferioare. Tot aşa alţii chiar dacă dispun de un regat, nu-i tratează pe ceilalţi de sus pe baza bogăţiei lor. Ba mai mult, ei refuză chiar să urce pe tron, căci au dinainte în minte tulburările ce se pot produce, ţinând socoteală de latura negativă a lucrurilor şi socotind-o a fi dăunătoare firii lor, şi asta pentru că nu au de gând să alerge după faimă şi glorie. Când regii Yao şi Shun cârmuiau Lumea subcerească, noroadele trăiau în armonie, şi asta nu pentru că cei doi ar fi diriguit lumea cu mărinimie, ci din pricina că nu voiau să-şi vatăme viaţa lăsându-se pradă plăcerilor. Shan Juan şi Xu You au refuzat să accepte tronul ce li se oferea, nu pentru că au vrut să facă paradă de modestia lor, cu ipocrizie, ci pentru că n-au vrut să-şi piardă viaţa prin cârmuirea regatului. Ei au acceptat binele şi au respins răul şi au fost lăudaţi ca fiind oameni inteligenţi şi capabili. S-au dovedit demni de faima lor, căci nu au urmărit faima.

15

Wuzu zise:

— Dacă ţii morţiş la faimă, îţi istoveşti trupul, renunţi la plăcerile vieţii, duci o viaţă modestă, doar cât să-ţi menţii existenţa, şi atunci ai să ajungi chinuit de boli şi suferinţe o lungă perioadă, abia mai răsuflând pe patul morţii.

 Zhihe zise:

— O avere modestă înseamnă fericire, în timp ce surplusul aduce necazuri, la fel cum se întâmplă cu tot ce-i prea mult, în toate celelalte lucruri, şi chiar mai vârtos când vorbim de strângerea de averi peste averi. Bogătaşii de azi vor doar să le sune la urechi sunet de clopot, de tobă şi fluier, să chefuiască ghiftuiţi cu mâncăruri delicioase şi vinuri alese, aşa încât, îmbătaţi de patimi, vor da uitării propriile lor îndeletniciri, şi astfel putem spune că singuri se bagă în mare încurcătură. Mai mult, se învârtesc într-o nemărginire de plângeri şi durere, ca şi cum s-ar târâ la deal pe brânci, purtând o povară grea pe umeri, şi asta se poate numi chin. Lăcomia de avere duce la îmbolnăvire, lăcomia de putere duce la istovire, trăirea în tihnă duce la înecarea setei de patimi. Chiar dacă trupul durduliu şi lucios arată impozant, putem numi asta bolire. Setea de avuţie duce la goană după câştiguri, aşa încât omul nu se mai mulţumeşte cu bunuri ce stau îngrămădite peste zid, ci îşi strânge averi cu şi mai mare lăcomie, fără a cunoaşte ferire şi îngrădire, şi asta se poate numi ruşine. De strângi avere fără s-o foloseşti, o ţii tot timpul la inimă şi refuzi să renunţi la ea, aşa încât râvneşti neîncetat la câştiguri, şi asta se cheamă îngrijorare. Acasă te temi de jaf, iar în afara zidurilor casei te temi să nu fi omorât şi stai în castelul tău zidit şi protejat cu bucăţi de stânci de jur împrejur, neîncumetându-te să ieşi singur afară, şi asta se cheamă frică. Aceste şase patimi sunt cele mai păgubitoare pentru lume. Şi totuşi lumea le dă uitării fără a şti cum să le cerceteze. Când le pică nenorocirea pe cap, oamenii îşi dau seama că le e cu neputinţă să-şi mai păstreze viaţa, chiar dacă sunt gata să renunţe la toate acestea, pentru doar o zi de pace, fie şi în sărăcie. Atunci când aceşti oameni se uită la faimă, faima şi-a pierdut deja urma, au e sens în lume să- ţi buimăceşti inima şi să-ţi istoveşti peste fire trupul în goana după faimă şi câştig!

                                                                 Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)