Centrul de presă al celui de-al 20-lea Congres Național al PCC a organizat luni prima conferință, în cadrul căreia au fost prezentate informații despre aplicarea noului concept de dezvoltare, formarea unui nou model de dezvoltare, promovarea dezvoltării de calitate și impulsionarea relansării națiunii chineze.
Limita la emisiile de dioxid de carbon și neutralitatea carbonului privesc dezvoltarea constantă a națiunii chineze și alcătuirea comunității umane cu destin comun. Acestea trebuie să le realizăm din proprie inițiativă, a informat Ren Jingdong, directorul general adjunct al Biroului Naţional de Energie din China. Dezvoltarea energetică nu trebuie doar să asigure securitatea, ci și să promoveze transformarea.
Îndrumată de noile concepte de dezvoltare, China a accelerat pasul în transformarea energiei ecologice și cu emisii scăzute de carbon. În ultimii zece ani, rata medie anuală de creștere de 3% a consumului de energie a sprijinit creșterea economică medie anuală de 6,6%. Intensitatea consumului de energie a scăzut cu 26,4%. Putem spunem că am explorat o cale de dezvoltare de calitate, cu prioritate ecologică și cu emisii scăzute de carbon, a precizat Ren.