Britanicul Chijindu Ujah, interdicţie de 22 de luni
2022-10-14 10:56:46

         

Sprinterul britanic Chijindu Ujah, medaliat cu argint în proba de ştafetă 4x100 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a primit o interdicţie de 22 de luni pentru dopaj, a anunţat luni Unitatea pentru integritatea pentru atletism (AIU), scrie Reuters.

AIU a indicat că în testele antidoping ale sportivului s-au regăsit substanţele Ostarina şi S-23, interzise de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).

"Sprinterul a fost responsabil pentru încălcări din cauza ingerării de nutrienți contaminați și, având în vedere că și-a recunoscut vina, interdicția de 2 ani care ar fi fost aplicabilă a fost redusă cu 2 luni la 22 de luni, începând cu 6 august 2021."AIU a menţionat că interdicţia lui Ujah (28 ani) a intrat în vigoare la 6 august 2021 şi expiră la 5 iunie 2023. 


"Fiecare organism naţional de conducere, atlet, antrenor şi membru al personalului de asistenţă ar trebui să ia acest caz ca pe un avertisment. Dopajul reprezintă o ameninţare pentru sportul britanic la cel mai înalt nivel", a declarat directorul executiv al Agenţiei britanice antidoping (UKAD), Jane Rumble.

În aprilie, ştafeta masculină de 4x100 m a Marii Britanii a fost informată că trebuie să returneze medaliile de argint cucerite la Jocurile Olimpice de vară 2020, desfăşurate anul trecut la Tokyo, după încălcarea regulamentului antidoping de către Chijindu Ujah, anunţa Asociaţia olimpică britanică (BOA).

Ujah şi colegii săi de echipă Zharnel Hughes, Richard Kilty şi Nethaneel Mitchell-Blake s-au clasat pe locul secund, după Italia, la competiţia din capitala Japoniei, iar în luna februarie a acestui an Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) a consfinţit descalificarea lor.

În urma acestei decizii, medaliile de argint au revenit Canadei, iar cele de bronz Chinei.

Chijindu Ujah, care fusese suspendat în august 2021, a susţinut că nu s-a dopat ''cu bună ştiinţă sau intenţionat". Într-un interviu pentru ziarului The Guardians, el a spus că "mi-aș fi dorit să fi fost depistat înainte de Jocurile Olimpice și apoi să nu fi concurat și în acest fel nu am fi trecut nici eu nici colegii prin aceste neplăceri."

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree