China și Republica Moldova au lansat emisiuni de mărci poștale aniversare
2022-10-06 20:21:16

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a găzduit joi, 6 octombrie, ceremonia de lansare a emisiunii de mărci poștale aniversare, dedicate celebrării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Populară Chineză și Republica Moldova. La eveniment au participat vicepremierul și ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, ambasadorul Chinei la Chișinău, Yan Wenbin și directorul general al Poștei Moldova, Roman Cojuhari.

Nicu Popescu a menționat că între China și Republica Moldova este o permanentă cooperare și bună înțelegere.

,,China ajută Republica Moldova, inclusiv în securitatea energetică. A finanțat deschiderea unui parc fotovoltaic în orașul Criuleni. De asemenea, China este un important partener comercial al Republicii Moldova și prima piață din Asia pentru vinurile moldovenești. Anual aproximativ 9 milioane de sticle de vin sunt exportate pe piața chineză”, a precizat ministru.

La rândul său, ambasadorul Yan Wenbin a declarat că China şi Republica Moldova sunt țări prietene și parteneri de încredere, care sunt în permanență alături și se ajută reciproc cu sinceritate.

,,Prin eforturile comune ale tuturor, prietenia dintre China și Republica Moldova va dăinui peste veacuri, precum Marele Zid Chinezesc și Cetatea Soroca imprimate pe aceste plicuri.” a spus Yan Wenbin.

Directorul general al Poștei Moldova, Roman Cojuhari, a menționat că China este cel mai important partener al companiei, pentru că anual sunt peste 7 milioane de trimiteri.

În cadrul evenimentului au fost expuse lucrările câștigătorilor la concursul de pictură pentru tineri, organizat cu prilejul celei de a 30-a aniversări de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Republica Moldova.

 

Reporter: Anatol Caciuc, Chișinău

Foto: Ambasada Chinei în Republica Moldova

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree