Francezul Arthur de Villepin și galeria lui de artă din Hong Kong
2022-09-21 16:56:54

Managerul francez Arthur de Villepin

Managerul francez Arthur de Villepin


Arthur de Villepin este managerul unei galerii de artă din Hong Kong. În 2010, a început să se dezvolte în această regiune administrativă specială a Chinei, visând să devină un ziditor în puntea schimburilor culturale dintre China și țări străine.

Drăguța galerie Villepin se află în zona centrală a Hong Kongului. În sala ei plină de farmec artistic, Arthur de Villepin deapănă amintirile despre destinul lui în metropolă.

„Cred că am îndrăgit Hong Kongul la prima vedere. Călătoresc mereu, aproape peste tot în lume. Îndată ce am pus picioarele pe pământul regiunii Hong Kong, m-a fascinat. A fost ca o poveste de dragoste. Mi-am dat imediat seama că doresc să fac ceva aici. Așadar, am decis să vin la Hong Kong după studiile. În cele din urmă am afacerea mea, fiind la Hong Kong de 12 ani.”

Protagonistul nostru este fiul fostului premier francez Dominique de Villepin, iar mama și sora sa sunt amândouă artiste. Într-o asemenea familie, Arthur de Villepin a făcut, de copil, excursii în diferite localități ale lumii. Iar în 2008, prima sa vizită în Hong Kong a fost cu totul aparte pentru el și a sădit semințe în inima lui tânără.

Galeria de artă Villepin găzduiește expoziții de pictură, la care vin iubitori de artă din întreaga lume. Acesta este și cel mai mulțumitor moment pentru el. Din punctul lui de vedere, galeria este nu doar pentru a vinde tablouri.

„Când clienții intră în salon, exclamă ,wow’văzând lucările. Momentul acela îmi place cel mai mult. Nu doresc doar să vând picturile. Nu vreau să fiu doar ,așa și așa’. Vreau roade optime și artă superioară pentru Hong Kong, pentru că orașul merită. Tind să ajut colecționarii de aici să găsească cei mai buni artiști și cele mai bune opere de artă.”

Arthur de Villepin acordă un interviu jurnalistei Zhang Xiaoxiao de la CMG.

Arthur de Villepin acordă un interviu jurnalistei Zhang Xiaoxiao de la CMG.


Arthur de Villepin, care urmărește perfecțiunea în artă, a lăudat foarte mult mediul artistic de excepție din Hong Kong. El a exemplificat că:

„Muzeul Palatului din Hong Kong este extraordinar. Are nu doar exponate de la Orașul Interzis din Beijing, în acest an susține și o expoziție despre colecții prețioase de la Muzeul Louvre din Paris. Cred că este unul din cele mai bune muzee din lume. ”

Trăind de 12 ani în Hong Kong, Arthur de Villepin a avut prilejul să observe de aproape acest oraș. Mulți oameni îl descriu prin cuvinte precum „diversitate ”, „toleranță” și „vitalitate ”. Dar, pentru Arthur de Villepin este magic, pentru că cel mai mare farmec al metropolei este „tenacitatea”.

„După mine, aceste adjective sunt excelente, totuși spun prea puțin despre perseverența acestui oraș. În privința mea, frumusețea lui constă în rezistență, care arată că indiferent de evoluția situației globale, Hong Kong inovează în permanență și descoperă noi oportunități. Mă bucur să iau parte la această înnoire. ”

Arthur de Villepin, împreună cu jurnalista Zhang Xiaoxiao.

Arthur de Villepin, împreună cu jurnalista Zhang Xiaoxiao.


Arthur de Villepin menține tot timpul comunicarea cu muzee și universități din partea continentală a Chinei și pregătește accelerarea parteneriatelor după ameliorarea situației pandemice.

„Colaborarea cu organizatori de expoziții din partea continentală a Chinei este foarte importantă. Vă dau un exemplu. M-am consultat de multe ori cu responsabili ai Colegiului Profesional de Artă din Zhejiang pentru vernisarea expozițiilor din această universitate. Anul viitor, râvnim să organizăm acolo o expoziție dedicată pictorului francez de origine chineză Zhao Wuji. De asemenea, urmăresc să găzduiesc, împreună cu Muzeul de Artă Contemporană și Planificare Urbană din Shenzhen o expoziție. Dialoghez și cu unele muzee din Qingdao și Chengdu pentru eventualele cooperări.”    

Francezul Arthur de Villepin dorește ca propria lui galerie să fie o punte de schimburi culturale între China și țări străine, prin care mai mulți chinezi să admire cele mai bune lucrări artistice străine, în timp ce comorile artistice chinezești de azi vor fi cunoscute de alte popoare.

„Cred că sunt dator să fac acest lucru. Artiștii din zilele noastre nu trebuie să se concentreze doar pe desenarea și realizarea altor obiecte de artă. Mai important este ca ei să considere arta un limbaj. Ei trebuie să fie punți. Ca atare, dorim să ne valorificăm valențele în căutarea artiștilor potriviți, care sunt capabili să ajute chinezii să fie informați despre lumea occidentală, iar pe de altă parte, să deschidă ferestre despre artiștii chinezi pentru lumea occidentală. Susțin că este o punte în două sensuri.”

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree