Capitolul XXIX

Tâlharul Zhi

9

Făcând o nouă plecăciune, Confucius îşi luă rămas bun, ieşi pe uşă, urcă în trăsură unde scăpă de trei ori hăţurile din mână. Cu priviri zăpăcite şi cu faţa palidă ca cenuşa stinsă, îşi lasă capul jos spre osia trăsurii, ţinându-şi răsuflarea. Bătând calea-napoi spre poarta de est a cetăţii de scaun Lu, Confucius se pomeni în drum faţă în faţă cu Liuxia Ji.

Liuxia Ji îi zise:

—     Ai lipsit de aici în ultima vreme, de zile bune nu te-am mai prins, se pare că trăsura ta a bătut drum lung. Nu cumva te-ai dus să-l vezi pe Zhi?

Confucius privi sus către ceruri şi oftând, zise:

—     Da, aşa-i.

Liuxia Zhi întrebă iarăşi:

—     Te-a dezamăgit Zhi, în felul cum ţi-am spus mai înainte? Confucius răspunse:

—     Ai dreptate. Am dat fără pricină de belea. Mi-am grăbit paşii spre un tigru căutând să-l îmblânzesc şi să-i împletesc mustaţa, drept care era cât pe ce să cad în gura acestuia!

10

Zizhang îl întrebă pe Man Goude.

—     De ce nu-ţi cultivi virtutea? N-ai purtare aleasă, n-ai să câştigi încrederea celorlalţi; de nu eşti văzut ca demn de încredere, n-ai să fii numit într-o slujbă; dacă nu eşti desemnat într-un post, n-ai să ai o leafă frumoasă. Punând toate acestea în cântar, poţi zice vorba aceea: ai faimă, ai câştig; n-ai faimă, n-ai câştig; iar dreptatea aduce într-adevăr şi faimă şi câştig. Lepădându-te de faimă şi de câştig şi aruncând o privire scrutătoare asupra lor, poţi zice că un demnitar nu ar trebui nici măcar o singură zi să nu se poarte cu mărinimie şi dreptate!

Man Goude răspunse:

—     Pesemne că un om fără simţul ruşinii se va pricopsi şi că un linguşitor va dobândi o înaltă funcţie. Cel care a dobândit cea mai bună faimă şi cel mai mare câştig este foarte probabil un om fără ruşine. Astfel privind lucrurile, linguşeala aduce într-adevăr faimă şi câştig. Dacă un demnitar ar renunţa la faimă şi la câştig şi şi-ar cerceta conştiinţa, nu s-ar cuveni atunci oare să ajungă să se poarte după poruncile firii!

11

Zizhang zise:

—     Regii de altădată, Jie şi Zhou, erau suverani care aveau în stăpânire un întreg imperiu. Cu toate acestea, sclavii şi servitorii de astăzi, chiar şi cei de poziţiile cele mai de jos, s-ar supăra şi s-ar simţi ofensaţi dacă le-ai spune: „Vă purtaţi ca regii Jie şi Zhou.” Se vede de aici treaba, că cei doi regi au ajuns dispreţuiţi chiar şi de oamenii cei mai de rând. Confucius şi Mo Zi (gânditor şi om politic din perioada Statelor Combatante, întemeietor al şcolii moiste — N.t.) erau amărâţi şi ei ca oamenii de rând. Dar dacă i-ai spune unui mare dregător: „Te porţi ca Confucius şi Mo Zi”, acesta ar schimba feţe zicând că sunt mult mai prejos decât cei doi dascăli. Deci cărturarii sunt preţuiţi. Prin urmare, un cârmuitor puternic nu e fără doar şi poate nobil, pe când un sărman om de rând poate să nu fie chiar atât de umil. Purtarea frumoasă sau urâtă a omului îi determină acestuia nobleţea sau, din contră, umilinţa.

Man Goude zise:

—     Tâlharii mărunţi sunt întemniţaţi, iar cei mari sunt făcuţi prinţi şi duci, de al căror patronaj depind oamenii virtuoşi. În vremea când ducele Huan din Qi, Xiao Bai, şi-a ucis fratele mai mare şi şi-a luat cumnata de soţie, iar Guan Zhong s-a făcut dregătorul său. Mai apoi, Tian Chang l-a omorât pe ducele Jian din Qi şi a uzurpat cârmuirea statului; iar Confucius a primit bănetul dăruit de noul cârmuitor. Unii îi socot pe ducele Huan şi pe Tian Chang a fi mârşavi, pe când ei înşişi sunt gata să accepte de bună voie patronajul noilor stăpâni. Asta înseamnă că ei una zic şi alta fac, sufletul lor fiind frământat de contradicţia dintre vorbe şi fapte. Şi asta nu-i curată absurditate! De aceea într-o carte veche se zice:

„Cine-i vicios şi cine-i virtuos? Cine izbândeşte cap devine, cine nu izbândeşte coadă ajunge.”    

                                                                 Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)