Jucătoarele naționalei chineze de fotbal joacă la Paris Saint-Germain
2022-09-16 19:26:53

Yang Lina în prima rundă a Cupei Asiei de Est (20 iulie 2022) (IC Photo)

Yang Lina în prima rundă a Cupei Asiei de Est (20 iulie 2022) (IC Photo)

Clubul de fotbal francez Paris Saint-Germain a anunțat în 13 septembrie că membra naționalei chineze de fotbal feminin, Yang Lina, va juca la Paris printr-un împrumut până în iunie 2023.   

Yang Lina este mijlocaș și a jucat anterior în echipa Shanghai Shengli. În ce privește lotul național chinez, ea a fost recrutată pentru prima dată în 2015 și până în prezent a jucat în 24 de meciuri ale naționalei chineze. La Cupa Asiei de Fotbal Feminin desfășurată la începutul acestui an, ea a contribuit la cucerirea trofeului de către echipa Chinei.   

Yang este deja a doua membră a naționalei chineze care vine la Paris în actualul sezon. La 2 septembrie, prestigiosul club francez a informat că jucătoarea lotului chinez Li Mengwen este împrumutată la Paris până în iunie 2023. Li Mengwen de 27 de ani este fundaș de dreapta și este membră a echipei Jiangsu Wuxi. De menționat că actualul antrenor al echipei Paris Saint-Germain, Gerard Precheur, a antrenat echipa Jiangsu în anii 2018 și 2019.

Li Mengwen în partida dispusă cu ASJ Soyaux Charente (9 septembrie 2022) (CFP)

Li Mengwen în partida dispusă cu ASJ Soyaux Charente (9 septembrie 2022) (CFP)

Li Mengwen a declarat că obiectivul ei este să se adapteze cât mai rapid și să câștige mai multe șanse de a juca pe teren. „Va fi o mare provocare și trebuie să fac mai multe eforturi la antrenamente. Îmi voi urmări visul”, a mărturisit Li. În prima runda a ligii D1 Arkema, ea a jucat în partida dispusă cu ASJ Soyaux Charente în calitate de jucătoare de rezervă.

Altă jucătoare a echipei chineze, Wang Shuang, a jucat la Paris în sezonul 2018-2019. 

În ultimele sezoane, Paris Saint-Germain a avut o evoluție stabilă. Încă din 2017-2018 a ocupat, în trei sezoane la rând, locul doi în D1 Arkema. În sezonul 2020-2021, chiar a învins Olympique Lyonnais, cea mai puternică echipă de fotbal feminin europeană, cucerind titlul de campioana a ligii naționale. În ultimul sezon a fost pe locul doi.

Tocmai în ziua în care clubul francez a anunțat sosirea lui Li Mengwen, clubul HB Köge din Danemarca a anunțat oficial că Zhao Yujie va fi membră a acestuia. HB Köge a fost campioana superligii daneze de fotbal feminin în ultimele două sezoane. Zhao Yujie abia a absolvit cursurile Universității Florida din SUA și a participat în ultima vreme la antrenamentele naționalei chineze în străinătate. Da data aceasta ea a semnat un contract de doi ani cu clubul danez.

Până la ora actuală, numărul membrelor echipei chineze care joacă în străinătate a ajuns la nouă, altele șapte fiind Wang Shuang, Tang Jiali, Zhang Linyan, Shen Mengyu, Shen Menglu, Tu Linli și Yang Shuhui.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree