Capitolul XXIX

Tâlharul Zhi

7

Confucius zise:

— Am auzit că oamenii aflaţi sub soare au trei virtuţi. Un om de o statură făloasă, cu umerii laţi, de o frumuseţe fără seamăn, pe care-l privesc cu încântare atât copii mici cât şi oameni în vârstă, atât cei nobili cât şi cei pârliţi, un astfel de om dovedeşte o virtute superioară; un om înţelept, de o înţelepciune nemărginită cât cerul şi pământul, care poate vedea prin toate lucrurile în chip firesc, dovedeşte o virtute mijlocie; un om cu vitejie, fermitate şi capacitate de a comanda o gloată de războinici dovedeşte o virtute inferioară. Stăpânirea oricăreia din aceste trei virtuţi este cu putinţă să te facă demn de a fi aşezat pe tron de aur cu faţa spre miazăzi.

Acum eşti dotat cu toate trei virtuţi, statura ta se ridică la opt chi şi doi cun; ai obraji luminoşi, buze roşu-aprinse ca cinabrul, dinţii strălucitori aidoma şirurilor de perle regulate şi o voce răsunătoare ca a unui clopot. Dar eşti cunoscut ca tâlharul Zhi. Mi-e ruşine de notorietatea ta de care nu te dovedeşti demn. Dacă ai de gând să urmezi sfatul meu, voiesc să mă duc în statele Wu şi Yue în miazăzi, în statele Qi şi Lu în miazănoapte, în statele Song şi Wei la răsărit şi în statul Jin şi statul Chu în asfinţit ca să caut să le înduplec să-şi cedeze din teritoriu şi să întemeieze pentru Înălţimea Voastră un mare oraş. Şi atunci vei fi făcut un prinţ preţuit care va domni un oraş cu o sută de mii de gospodării. Pe urmă, vei porni din nou în Lumea subcerească, făcând pace cu statele învecinate, demobilizându-ţi oştirea, unindu-te cu fraţii şi întreţinându-i, şi aducând ofrande strămoşilor. Un asemenea act nu numai că e în asentimentul a ceea ce înţelepţii şi oamenii virtuoşi ar face, ci satisface şi dorinţa tuturor celorlalţi locuitori de sub soare.

8

Fierbând de mânie, tâlharul Zhi urlă:

— Confucius, ascultă! Cei care pot fi ispitiţi cu câştiguri materiale şi sfătuiţi cu vorbe dulci nu sunt decât oameni de rând, netoţi şi cu o fire simplă. Eu sunt puternic, bine legat şi pe placul tuturor, şi asta se datoreşte virtuţii părinţilor mei. Oare nu-s conştient de acest lucru chiar dacă tu nu mă lauzi în acest moment? Mai mult încă, am auzit că cei care laudă pe cineva în faţă foarte probabil îl va bârfi pe la spate. Propunerea ta de a-mi clădi un mare oraş şi a domni asupra norodului echivalează cu a mă ispiti cu câştiguri materiale şi a mă trata ca pe un mediocru. Ce iluzii! Niciun oraş nu poate fi mai mare decât un regat întreg. Gândeşte-te la regii Yao şi Shun! Cei doi au cârmuit cândva un regat, dar urmaşii lor n-au avut niciun petic de pământ. Cu toate că regele Tang al dinastiei Shang şi regele Wu al dinastiei Zhou au fost înscăunaţi ca suverani, descendenţii lor au fost nimiciţi. Oare nenorocirile lor nu au izvodit din lăcomia lor pentru mari câştiguri?

Am mai auzit că în străvechime oamenii erau nevoiţi să-şi facă cuiburi în copaci, când jivinele îi întreceau ca număr, ca să se ferească de colţii acestora. În timpul zilei, strângeau ghinde şi castane, iar în fapt de seară se adăposteau în stive de ramuri de copac. De aceea erau numiţi locuitori ai seminţiei Chao (cuibul). De asemena, în vremurile străvechi, oamenii nu cunoşteau folosul straielor. Vara strângeau lemne de foc şi iarna le ardeau pentru a se încălzi, motiv pentru care erau numiţi oameni care aveau ştiinţa supravieţuirii. Mai târziu, în epoca domniei lui Shennong, oamenii aveau sălaşe liniştite şi se sculau în tihnă şi lipsiţi de griji. Oamenii îşi cunoşteau însă doar mamele nu şi taţii. Hălăduiau în pace dimpreună cu elani şi cerbi, cultivau pământul pentru a avea de- ale gurii şi ţeseau pentru a-şi face haine. Ei nu nutreau rea-voinţă faţă de alţii. Era cum s-ar spune o epocă de supremă virtute. După aceea, Împăratul Galben a prăpădit virtutea purtând bătălii aspre cu Chiyou pe câmpia Zhuolu, drept care sângele curgea până la o sută de li depărtare. Când regii Shun şi Yao s-au urcat pe tron, au instituit o sumedenie de posturi oficiale. Tang şi-a exilat stăpânul, iar regele Wu l-a omorât pe Jie, suveranul dinastiei precedente.

Chiar de atunci, cel puternic îi jignea pe cei slabi şi o putere mare cotropea ţărişoarele formate. Din vremea regilor Tang şi Wu încoace, toţi monarhii au fost uzurpatori care aduceau tulburări poporului.

Acum tu studiezi strategiile regilor Wen şi Wu în ale cârmuirii ca să influenţezi opinia marii obşti şi să întemeiezi principii călăuzitoare pentru generaţiile viitoare. Punându-ţi manta largă şi brâu lat, vorbeşti şi acţionezi cu multă afectare, căutând să-i farmeci pe duci şi să dobândeşti bogăţie şi glorie. Nu-i ticălos mai rău ca tine, de ce lumea nu te numeşte tâlhar, ci mă numeşte numai pe mine tâlharul Zhi?

Vorbele tale dulci l-au determinat pe Zilu să-te urmeze, făcându-l să se lepede de căciula sa înaltă, să-şi scoată sabia lungă şi să primească învăţăturile tale. Toată lumea zice că lui Confucius îi stă în putinţă să pună capăt tiraniei şi violenţei, dar tentativa lui Zilu de a-l ucide pe rebelul prinţ din Wei s-a isprăvit fără izbândă şi trupul său a fost tăiat în bucăţi la poarta de răsărit a statului Wei. Iată dovada ineficienţei doctrinei tale!

Tu pretinzi că eşti un cărturar înzestrat, un înţelept? Ai fost de două ori dat afară din statul Lu; urmele piciorelor tale au fost şterse în statul Wei; ai fost încolţit în statul Qi şi pe câmpurile dintre statele Chen şi Cai. Abia mai poţi găsi un adăpost în lume. Sfaturile tale au dus la dispariţia tragică a lui Zilu care a ajuns tocat bucăţele. Ca dascăl, nu poţi face nimic pentru tine însuţi şi nici pentru discipolii tăi. De ce atunci învăţăturile tale să aibă atâta valoare?

Dintre toţi oamenii din lume, Împăratul Galben se bucura de cel mai mare prestigiu, cu toate acestea nici lui nu i-a fost cu putinţă să dobândească virtutea desăvârşită, ci a purtat bătălii crâncene pe câmpia Zhuolu, drept care, sângele războinicilor a curs până la o sută de li depărtare. Regele Yao care a domnit mai târziu nu a fost un conducător plăcut, regele Shun nu s-a dovedit un fiu devotat, regele Yu a suferit de paralizie, regele Tang şi-a exilat stăpânul, regele Wu al dinastiei Zhou l-a răsturnat pe regele Zhou al dinastiei Shang, iar regele Wen din Zhou a ajuns întemniţat în Jiuli. Aceşti şase monarhi au căutat cu toţii să dobândească putere şi câştiguri cu preţul virtuţii lor, toţi s-au purtat contrar naturii lor înnăscute. Comportarea lor i-a făcut într-adevăr de ocară şi ruşine.

Aşa-numiţii oameni virtuoşi ca de-alde Bo Yi şi Shu Qi au fost elogiaţi şi preţuiţi din cale-afară. Cei doi au renunţat la tronul lor în statul Guzhu, dar, lihniţi de foame, s-au prăpădit pe muntele Shouyang, unde le-au rămas trupurile neîngropate. Pustnicul Bao Jiao care s-a ţinut departe de treburile lumeşti şi a adus critici lumii pământeşti, a murit îmbrăţişând un copac. Shentu Di s-a aruncat în râu cu o stană de piatră în spinare când poveţelor sale repetate nu li s-a dat ascultare, corpul ajungându-i mâncat de peşti şi broaşte ţestoase. Jie Zitui, devotat nevoie mare, l-a hrănit pe regele aflat în exil cu carne tăiată din propria-i coapsă. Când regele reînscăunat l-a trădat, cuprins de furie, Zitui a plecat supărat şi de disperare şi-a făcut singur seama pe o stivă de lemne cărora le-a dat foc. Wei Sheng, care a promis că-şi va aştepta iubita sub un pod, n-a mai vrut să părăsească locul când fata nu a mai apărut, a rămas agăţat de stâlpul podului până când în cele din urmă s-a înecat în râul umflat. Aceşti şase bieţi inşi nu se deosebesc de câinii măcelăriţi, de porcii ce îi vezi plutind pe râu, de cerşetorii ce ţin în mână polonicul făcut dintr-o tigvă. Toţi aceştia şi-au sfidat trupul şi sorocul de viaţă, sacrificându-se de dragul faimei şi gloriei. N-au existat în lume demnitari mai devotaţi ca prinţul Bigan şi Wu Zixu. Primul şi-a scos inima din piept şi al doilea s-a prăpădit cufundându-se în râu. Cu toate că şi-au câştigat pe atunci reputaţia şi loialitatea celorlalţi, generaţiile de mai târziu i-au luat în derâdere. De aici se vede că toţi aceştia, până şi Bigan şi Wu Zixu nu erau demni de atâta apreciere şi preţuire. Tot ce ai putea face ca să-mă convingi nu mă ispiteşte, tot ce-i supranatural îmi depăşeşte capacitatea de înţelegere, iar în ce priveşte trebile lumeşti nu ai nimic vrednic să- mi spui, căci toate acestea nu-mi sunt străine.

Acum, lasă-mă să-ţi spun ceva despre trăiri: ochii vor să vadă culori, urechile vor să audă sunete, gura vrea să simtă gusturi şi sufletul vrea să fie plin de voinţă. Cel mai lung soroc de viaţă al omului este de o sută de ani, cel mijlociu de optzeci de ani şi cel mai scurt de şaizeci de ani. Într-o lună, omul trece cel mult patru sau cinci zile voioase cu zâmbetul pe buze, dacă din aceasta excludem perioada când omul suferă de boli, de ameninţări de moarte sau e chinuit de griji.

Cerul şi pământul nu au hotar, pe când viaţa omenească cunoaşte soroc. Omul cu sorocul de viaţă limitat îşi întinde trupul în nemărginirea cerului şi pământului cu aceeaşi repeziciune cu care un armăsar în galop trece peste prag. Cei care nu pot să-şi încânte trupul şi nici să-şi lungească sorocul de viaţă sunt cu toţii nepricepuţi la Dao.

Confucius! Ceea ce spui tu e tocmai ceea ce eu voi să lepăd. Cară-te! Lasă vorba! Învăţătura pe care o trâmbiţezi cu frenezie nu-i nimic altceva decât născocire şi ipocrizie deşteaptă care nu pot ajuta la menţinerea firii înnăscute. N-are niciun rost să le mai propovăduieşti!

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursa fotografiei: ChinaFotoPress)