În ultimii ani, au apărut multe companii în domeniul noilor energii pentru vehicule electrice și energie fotovoltaică, energia eoliană părând un sector mult mai puțin vizibil, dar care, de fapt, a înregistrat o creștere rapidă în ultimii 30 de ani.

Criza petrolieră din 1973 a fost o oportunitate pentru ca industria energiei eoliene să ia avânt la nivel mondial, dar dezvoltarea cesteia în largul mării a venit mult mai târziu. Primul parc eolian offshore din lume, parcul danez Vineby, a fost pus în funcțiune oficial în 1991.

În comparație cu parcurile eoliene de pe uscat, parcurile eoliene în largul mării nu ocupă terenuri, nu sunt afectate aspecte topografice, beneficiind de viteze mai mari ale vântului și au un număr mai mare de ore de utilizare anuală. De exemplu, o turbină de 1,5 MW poate genera 1.800 - 2.000 de ore de energie electrică pe an pe uscat, în timp ce în largul mării poate ajunge la 2.000 - 2.300 de ore.

Construcția parcurilor eoliene offshore necesită luarea în considerare a unor proiecte rezistente la taifunuri, precum și la efectele frigului sever, ale coroziunii și furtunilor, ceea ce face ca mediul de lucru să fie mult mai dur decât cel de pe uscat. În general, parcurile eoliene offshore se referă la cele de aproape de coastă, cu adâncimi de aproximativ 10 metri sub apă. Dar pe măsură ce proiectul continuă să se extindă și să se îndepărteze de coastă, cu adâncimi ale apei de 60 de metri sau mai mult, parcurile eoliene offshore sunt acum proiectate să dureze până la 20-30 de ani.

Piața mondială a energiei eoliene offshore este localizată, în principal, în Europa, reprezentând aproape 80% din dimensiunea pieței. Conform statisticilor, până la sfârșitul anului 2020, capacitatea instalată cumulată a energiei eoliene în largul mării din Europa reprezintă 62% din capacitatea totală la nivel mondial, fiind în continuare lider în dezvoltarea globală a energiei eoliene offshore.

Energia eoliană în largul mării din China a început târziu, dar se dezvoltă relativ rapid. În 2010 a fost finalizat primul parc eolian offshore de mari dimensiuni din China, Parcul eolian de la Podul Donghai, în Shanghai. Cel de-al 14-lea plan cincinal se concentrează pe construirea de baze de energie eoliană offshore în zonele de coastă, cum ar fi Guangdong, Fujian, Zhejiang, Jiangsu și Shandong, toate acestea fiind zone dens populate, cu industrii de producție dezvoltate și cu o cerere mare de energie electrică, ce pot fi consumate practic în apropiere, fără a fi nevoie de transport pe distanțe lungi și ca atare cu costuri scăzute.

De asemenea, China studiază în prezent aplicarea "transfrontalieră" a energiei eoliene offshore pentru a fi utilizată în sectorul energiei noi, precum și pentru a produce hidrogen, ceea ce este echivalent cu stocarea energiei eoliene. În afara sezonului, hidrogenul poate fi produs din energia eoliană offshore și poate fi stocat pentru a fi utilizat în sezonul de vârf, iar acest hidrogen este în mod absolut "verde". Acest lucru permite stocarea energiei la scară largă.

De asemenea, energia eoliană offshore poate fi utilizată dincolo de cercul energetic pentru a se integra cu mai multe industrii, cum ar fi pajiștile marine și turismul, formând un lanț industrial pentru economia marină. Țări europene precum Germania, Țările de Jos, Belgia și Norvegia au realizat deja studii pilot privind combinarea energiei eoliene offshore cu creșterea în apă de mare. Potențialul de dezvoltare al Chinei în domeniul energiei eoliene este, de asemenea, așteptat pe scară largă de către lumea exterioară. De exemplu, Norvegia a arătat un interes puternic în dezvoltarea energiei acesteia din China. Dezvoltarea în domeniul noilor energii va duce la transformarea și modernizarea ecologică pe scară globală. De asemenea, va crea multe locuri de muncă și oportunități și chiar o bună cooperare între China și Europa în domeniul noilor energii.