SUA trebuie să ia măsuri concrete pentru a controla armele
2022-08-30 19:01:18

Sub presiunea violenţelor cu arme de foc, starea de nelinişte şi teroarea cresc continuu în rândul americanilor, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, răspunzând la o întrebare legată de unele reportaje, potrivit cărora s-au înregistrat în perioada 26-28 august cel puţin 12 atacuri cu arme de foc la New York.

Potrivit datelor statistice oferite de organizaţia non-profit din SUA, Gun Violence Archive, citate de agenţia de presă americană NBC, până în data de 4 august, s-au înregistrat săptămânal în SUA 13 atacuri cu arme de mare dimensiune. Potrivit evaluărilor unei alte organizaţii non-profit, Everytown for Gun Safety, în anii 2016 - 2020, în fiecare zi, peste 110 americani au fost împuşcaţi mortal, iar peste 200 au fost răniţi, numărul celor împușcați mortal cu arme fiind de 40.000 pe an.

Politicienii americani n-au luat până acum acţiuni concrete pentru controlul armelor de foc și protejarea drepturilor americanilor la viaţă, doar s-au ocupat de criticarea altor ţări şi au intervenit în treburile interne ale altora sub pretextul apărării drepturilor omului, a menţionat Zhao Lijian.

Our Privacy Statement & Cookie Policy

By continuing to browse our site you agree to our use of cookies, revised Privacy Policy. You can change your cookie settings through your browser.
I agree