Yin Xiaodong este directorul Teatrului Național pentru Copii din China şi compozitor. În vizita noastră la instituţia pe care o conduce, ne-a spus că premiul câştigat în România este foarte important şi ne-a mărturisit cum a început colaborarea cu Teatrul Ţăndărică din Bucureşti, care înseamnă de fapt şi o prietenie profundă pe care o preţuieşte foarte mult.
Avem o colaborare cu Teatrul Țăndărică din România de cinci ani. Cred că schimburile dintre cele două teatre dovedesc prietenia dintre cele două popoare și artiștii din cele două țări. În acest timp, am invitat anual Teatrul Ţăndărică să vină cu piese românești la Festivalul de Teatru pentru Copii din China. De asemenea, în fiecare an, noi mergem cu spectacolele noastre la București, la Festivalul de Teatru pentru Copii organizat de Țăndărică. Anul acesta, am avut parte de o mare onoare, noi am câștigat Premiul pentru cel mai bun text de dramaturgie contemporană la Festivalul Internaţional al Teatrului Contemporan de Animaţie ImPuls de la București. Acest premiu, câştigat în străinătate, este foarte important pentru noi.
Aș vrea să ne vorbiți puțin despre colaborarea teatrului pe care îl conduceți cu Teatrul Țăndărică. Cum a început această colaborare, cum este în prezent și ce alte colaborări viitoare aveţi?
În anul 2014, în Polonia, l-am cunoscut pe domnul Călin Mocanu, la o conferință internațională despre teatrele pentru copii. Atunci a început prietenia noastră, care este una prețioasă. Noi prețuim foarte mult acest „Yuanfen", această legătură predestinată. Chiar în acest an, am fost invitat de dânsul să particip la festivalul de teatru de la București şi am fost onorat să fiu președintele juriului acestuia. După ce ne-am cunoscut, am început să discutăm despre posibilitatea unei colaborări bilaterale şi am inițiat un plan în trei pași. Ne-am gândit să o dezvoltăm pas cu pas şi aşa am învățat cum să spun în limba română pas cu pas. Astfel, în acești cinci ani, noi am făcut pași solizi, obținând rezultate la fiecare pas, care ne-au încurajat foarte mult. Primul pas a fost să depunem eforturi pentru schimburile frecvente dintre actori. În al doilea an, am trimis actori chinezi la București pentru schimburi de experiență cu actorii români. Tot în acel an, 2015, domnul Călin Mocanu și soția sa au venit în vizită în China şi au sărbătorit Anul Nou Chinezesc alături de chinezi, plecând acasă cu impresii deosebite. În acelaşi an, cele două teatre au semnat un acord de cooperare bilaterală strategică. Atunci a fost scris planul nostru pas cu pas pe hârtie. Al doilea pas a fost schimbul de piese. Astfel, din 2015 până în 2019, piesele teatrului nostru au fost jucate anual în România, iar piesele realizate de Teatrul Țăndărică au fost jucate anual la Beijing. În 2016, am trecut la al treilea pas, realizarea de coproducții. Prima piesă este „Călătorie spre soare-apune", adaptare după romanul clasic chinezesc cu acelaşi nume. Scenariul îi aparţine scenaristului teatrului nostru, domnul Chen Chuanming, iar regizorul este domnul Călin Mocanu. Această piesă este foarte reușită și a fost în turneu în Singapore, Rusia și în mai multe orașe din China, iar anul viitor se „întoarce" în România. De ce spun „întoarce"? Pentru că regia aparţine unui român și reprezintă rezultatul cooperării celor două teatre.