"Îmi aduc aminte că în 1952, când studiam la Liceul de Muzică al Conservatorului Central din China, Ansamblul de cântece şi dansuri al Armatei Române a venit să efectueze un turneu în China, bucurându-se de o primire călduroasă din partea publicului spectator din ţara noastră. M-a impresionat cel mai mult melodia Ciocârlia, interpretată la vioară. În acordurile pline de virtuozitate şi pasiune, gândurile mele au fost purtate în aerul curat, sub bolta albastră a cerului, parcă văzând o ciocârlie, o mică pasăre, zburând liber. Ce minunată este muzica asta! Dar, nu m-am gândit atunci că după două decenii, această melodie va intra în repertoriul meu de concert. Îmi mai aduc aminte că atunci când Ansamblul Armatei Române a venit în vizită la Conservatorul nostru, s-a organizat în curtea acestuia o întâlnire cu profesorii şi elevii. Formaţia orchestrală a ansamblului a interpretat melodia Periniţa, în acordurile căreia, artiştii români ne-au invitat şi ne-au învăţat să dansăm împreună. Am format un cerc mare. O dansatoare ţinând cu amândouă mâinile un batic, a venit dansând în faţa mea. Mi-a legat gâtul cu baticul şi m-a dus în mijlocul cercului. A aşternut baticul jos, a îngenunchiat cu un picior, cerându-mi să fac la fel. La un moment dat, fata m-a sărutat pe neaşteptate, gest care a provocat un efect imediat, înfierbântând atmosfera întâlnirii. Să vă închipuiţi că pe atunci, era o situaţie jenantă doar să meargă, mână de mână, un băiat şi o fată, în China. Ce mare faimă a adus chinezilor acest gest din dansul popular românesc!"

Acest fragment face parte din articolul intitulat Sunt legat sufleteşte de România, scris de profesorul Zhao Weijian de la Conservatorul Central din China, pentru volumul IV al lucrării Evantaiul celor 10.000 de gânduri. România şi China: Trei veacuri de istorie, care a văzut lumina tiparului în septembrie 2014, la editura Dio din Bucureşti, sub îngrijirea Asociaţiei Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză. Pe maestrul Zhao Weijian l-am cunoscut la recitalul susţinut, la Beijing, de pianistul român, Matei Rogoz. Este un om de o modestie rară, talentat şi care te copleşeşte cu căldura şi îngăduinţa pe care le transmite. Pentru România nutreşte sentimente deosebite. Aşa că l-am invitat să facem, împreună, o incursiune printre amintirile sale în România, pe care le păstrează încă vii în memorie şi în suflet. El îşi aminteşte că în vara anului 1953 a participat la Festivalul Mondial al Tineretului din România, iar în 1954 era unul dintre primii studenţi chinezi trimişi acolo să studieze muzica. "În anul 1954 am început studiile în România. Am fost printre primii studenţi chinezi trimişi de guvernul chinez în ţările est-europene pentru studii în domeniul artistic. Am rămas în România până în anul 1960. Am învăţat limba română în primul an, iar în următorii cinci ani am studiat muzică la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. În acea perioadă, guvernul chinez ne-a cerut să învăţăm împreună cu studenţii români, tot ceea ce învăţau ei. Timpul petrecut în România mi-a lăsat o impresie deosebită. Am studiat mult acolo, fapt care m-a ajutat enorm în cariera de profesor, după ce m-am întors în ţară. Am învăţat vioară la Conservatorul "Ciprian Porumbescu".