Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Florin Cârlan: Experienţa mea unică în China este întâlnirea cu credincioşii chinezi ortodocşi
2015-04-10 15:10:13 cri-1

Dar pasca ce reprezintă?

În ultima parte a Sfintei Liturgii făcute în Noaptea de Înviere se folosesc rămăşiţele de pâine care se sfinţesc prin atingerea de Sfântul Potir, în limbaj bisericesc, tehnic se numeşte anafură. Acea anafură se stropeşte cu vin. Are o rugăciune specială de sfinţire, sfinţirea anafurei, în Noaptea de Înviere, sfinţirea pascăi, iar ea se împarte credincioşilor. Aceasta reprezintă, de fapt, dezlegarea pentru a putea mânca de dulce. Se termină postul. Prin sfinţirea acestei pâini, noi o denumim pască, prin sfinţirea ei, preoţii ne spun că s-a terminat postul, începând de-acum înainte puteţi mânca de dulce, pentru că avem nevoie de o binecuvântare, nu o facem de capul nostru. Cât despre ouă, avem obiceiul de-a le vopsi frumos, în primul rând culoarea roşie, sângele lui Hristos. După aceea, în timp, istoria le-a introdus diferite culori. Dar cel mai frumos obicei este acela că atunci când se ciocnesc ouăle se spune Hristos a Înviat şi se răspunde Adevărat a Înviat, adică certificăm faptul că Hristos cu adevărat a înviat.

Ce lecţie trebuie să ţinem minte, ce învăţăminte trebuie să tragem din această frumoasă sărbătoare?

Este o întrebare foarte adâncă. Paştele fiind cea mai importantă sărbătoare a noastră, cea mai adâncă în semnificaţii, bineînţeles că e musai să plecăm cu nişte învăţături, nu putem să trecem prin ea doar că e Paştele. Cred că ar trebui să privim puţin cum au privit Învierea Domnului cei din vechime. Şi dacă ne raportăm puţin la Imperiul Roman, deci la prima perioadă de început a creştinismului, vom observa că foarte mulţi oameni au preferat să moară decât să lepede învăţătura lui Hristos. De ce? Ei gândeau aşa. Poate să moară oricând, oricum Hristos îi înviază. Deci pentru ei era o realitate covârşitoare, absolută. Fără nici cea mai mică fărâmitură de îndoială. Ştia exact că Hristos îl va învia. Cum ştia aceasta? A văzut cum făceau toţi cei de dinaintea lui. De la apostoli începând. Toţi apostolii lui Hristos au văzut cu propriii lor ochi şi toţi au fost omorâţi, în afară de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, care a murit de moarte naturală. Ceilalţi toţi ori au fost răstigniţi, ori le-a fost tăiat capul. Deci, nu au avut nici cel mai mic regret că părăsesc această lume. Ei și-au împlinit misiunea. Ne-au transmis că Hristos a înviat şi au certificat aceasta prin faptul că au fost omorâţi având credinţa că vor învia. Numai Imperiul Roman, dacă este să ne gândim, a omorât aproape 9 milioane de oameni. Biserica îi denumeşte mucenici sau martiri. Acei oameni au simţit, au văzut şi au crezut. Noi îi moştenim, le moştenim această credinţă. Deci pentru noi, Paştele nu trebuie să fie doar un moment de bucurie că ne întâlnim cu familia, cu toţi prietenii, mâncăm mai bine nişte mâncăruri deosebite, mergem şi la biserică, foarte bine. Dar peste toate acestea trebuie să ştim că Hristos ne-a făgăduit acea Lumină care se coboară an de an. Toţi beneficiem de acea Lumină a Învierii, de roadele Învierii lui Hristos, care repet nu sunt o fabulaţie cum încearcă unii să spună, este o realitate extraordinară care trebuie să ne marcheze toată viaţa. Dacă avem în gând acest aspect şi viaţa noastră uşor, uşor, se modifică, se schimbă în bine, încetişor, pe parcursul vieţii apar schimbările care ne trebuiesc de fapt.

Cum este Paştele la tine acasă, în Dobrogea, mai precis în Tulcea?

Cum să fie? Ca în toată lumea ortodoxă trebuie să fie. Este perioada de post, timp în care preoţii bisericii trec pe la casele oamenilor binecuvântând, ne vestesc că Hristos va învia, că se pregăteşte de patimă şi apoi urmează Învierea, ne binecuvintează pe toţi. Ne pregătim, împodobim frumos casa, facem curăţenie, mâncăruri deosebite. În Săptămâna Patimilor este, aşa o forfotă foarte plăcută, în general forfota e neplăcută, toată lumea se grăbeşte să meargă seara la Denii, la acele slujbe speciale, de la ora 6 seara până pe la 10. Apoi, în Noaptea de Înviere, toată lumea se duce la biserică, începe slujba, preoţii se pregătesc, iau Lumina. Slujba se face toată noaptea, până dimineaţa la ora 5.00, la noi în Dobrogea. Apoi lumea merge acasă, se odihneşte, iar duminica la prânz se oficiază o aşa-zisă slujbă a celei de a doua Învieri. Nu este o a doua Înviere, este slujba Învierii, dar este vecernia pentru a doua zi, însă este deosebită pentru că se citeşte Evanghelia în mai multe limbi. De exemplu, biserica unde merg eu acasă are cinci preoţi slujitori şi se citeşte în ebraică, greacă, slavonă, franceză şi engleză. Dacă mai este invitat un preot, se mai adaugă o limbă. Este foarte frumos!

Cum se calculează data la care se sărbătoreşte Paştele, pentru că nu există o dată fixă, cum este cea a Crăciunului, de exemplu?

Frumoasă întrebare şi foarte importantă. Paştele este rânduit de Sfinţii Părinţi să fie în prima duminică, după prima lună plină, după Echinocţiul de Primăvară. Cum de au ajuns la o asemenea hotărâre? Cred că are legătură, în primul rând, cu Paştele iudaic care se serbea atunci. Să nu uităm că atunci când Hristos a fost răstignit, în Vinerea Patimilor, fariseii iudei se duc la Pilat şi îi cer să-l dea jos de pe cruce, împreună cu ceilalţi răstigniţi, pentru că era mare ziua sâmbetei celei de-a doua zi, era Paştele iudaic. Eu aşa cred, biserica aşa a rânduit. Apostolii când au fixat această dată s-au ghidat după cum era calculat Paştele iudaic şi în primul rând privind cerul. Ei au ştiut că a fost Echinocţiul şi automat au văzut luna plină şi atunci hotărârea a fost clară. În acea duminică de după prima lună plină a fost Învierea. Uitaţi cât de înţeleaptă hotărâre au luat. Se vede că au fost umbriţi de Duhul Sfânt, de Duhul Sfânt fără de greşeală. Aceasta nu are legătură cu niciun calendar, ci pur şi simplu cu mişcarea Lunii pe cer. Este foarte înţeleaptă hotărârea.

1 2 3 4
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China