Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Anul Calului, bogat pentru redacţia de limba română
2015-03-26 15:31:13 cri-1

Redactorul de limba română, Chu Qunli: De fiecare dată când îmi aduc aminte de zilele în care am lucrat pentru cartea China în oglinda timpului, îmi dau lacrimile

O altă provocare pentru redacţia de limba română a fost cartea intitulată China în oglinda timpului, al cărui editor coordonator în limba română a fost redactorul Chu Qunli. „Am avut marea onoare de a coordona, împreună cu tine Nina şi cu directorul redacţiei noastre Wu Min, această frumoasă lucrare, care are un nume artistic - China în oglinda timpului. În 2010 am fost aleasă într-un program de pregătire a specialiştilor din Radio China Internaţional. De aceea, am avut prilejul să lucrez, în calitate de editor coordonator de limba română la această lucrare, dar şi la „Dicţionarul Chinez-Român clasificat pe domenii", care a fost lansat în iunie 2013, în China. Ascultătorii noştri au fost informaţi cu ajutorul saitului şi prin emisiunile noastre în limba română despre cartea China în oglinda timpului, care a ieşit de sub tipar în iulie 2014 la prestigioasa Editură Junimea din Iaşi şi a fost lansată în noiembrie în acest oraş cultural al României. Unii dintre ascultătorii noştri, care au cumpărat cartea, ne-au scris că aceasta merită să fie citită, datorită conţinutului bogat, informaţiilor noi şi diverse şi textului literar. Cele 15 capitole, ce au în total 542 de pagini vizează principalele aspecte ale societăţii chineze de ieri şi de azi: de la teritoriu, resurse şi populaţie, regim şi sistem politic, realitate economică, turism, naţionalităţi şi confesiunile existente, arhitectură, învăţământ, ştiinţă şi tehnologie, protecţia mediului, medicina tradiţională chineză, până la istoria Chinei, operele istorice celebre şi legendele pline de mister, literatura clasică şi populară, poveştile şi basmele, tradiţiile şi obiceiurile populare ale chinezilor legate de sărbători, opera tradiţională chineză şi arta plastică populară. În calitate de editor-coordonator al cărţii, pot să spun, într-un mod responsabil, că este una din cele mai complete şi cea mai bine structurată enciclopedie în limba română despre China, lansate până în prezent. Un lucru important pe care doresc să-l menţionez este acela că toate cele 59 de poze din lucrare au fost făcute doar de către colegii mei din redacţia în limba română a Radio China Internaţional. Totodată, coperta inedită a cărţii a fost proiectată, în mare, de către un coleg din radio. Pot să spun că este o carte dăruită din suflet de toţi colegii redacţiei, ascultătorilor noştri, dar şi de către veterani pensionari şi experţi români. Procesul de redactare şi lansare a cărţii a fost plin de peripeţii, dar şi de poveşti minunate. De fiecare dată când îmi aduc aminte de acele zile, îmi dau lacrimile. Deşi prima variantă a cărţii a fost redactată în anul 2005, în octombrie 2013, când am decis să o actualizăm, pentru a fi lansată în România, erau enorm de multe lucruri de făcut. Prima sarcină foarte grea a fost găsirea unei editurii româneşti. În această privinţă, Nina, ai avut o contribuţie extrem de importantă şi de grea. Acum cred că sârguinţa noastră l-au mişcat chiar şi pe Împăratul Cerului, conform concepţiei chinezilor. Am reuşit să-i cunoştem pe excelenţii redactori de la Editura Junimea. În ciuda distanţei de peste 8.000 de kilometri dintre noi, am comunicat foarte bine, şi mai ales cu omul deosebit care este doamna Simona Modreanu, fost director al Editurii Junimea, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Graţie ajutorului extraordinar, răbdării şi deschiderii sale, am trecut peste toate problemele apărute în complexul demers editorial. Totodată, vreau să exprim sincera recunoştinţă profesorului universitar Cătălin Turliuc, cercetător ştiinţific gr.I la Academia Română - Filiala Iaşi, pentru ajutorul său dezinteresat, dânsul făcându-ne legătura cu Editura Junimea şi pentru amabilitatea sa de a scrie prefaţa cărţii. Dragi prieteni, vă spun cu bucurie că această carte poate fi găsită şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti. De asemenea, o puteţi cumpăra şi online. Vă invit, aşadar, să o citiţi şi să ne transmiteţi părerile şi criticile dvs.".

1 2 3 4 5 6
[  Printează ][ ][  Home ]
Altele
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China