Masterandă a Universităţii de Studii Politice şi Juridice din China (CUPL), Diana Zahorte (foto), beneficiară a unei burse de studii, este preocupată de cercetarea relaţiilor dintre România şi China, cu precădere în perioada anilor 60 – 80. O precupare pentru care depune efort în egală măsură vizează relaţiile Uniunii Europene (UE) cu China, pentru o perioadă fiind implicată direct în activitatea Ambasadei UE din Beijing, fapt care a determinat-o să aspire la o carieră în diplomaţia sino-europeană.

Cât de importantantă devine China în secolul XXI, care sunt experienţele acumulate în anii de studiu şi cercetare a relaţiilor româno-chineze, ce putem învăţa din mai buna cunoaştere reciprocă, observaţiile Dianei Zahorte (24 ani) pe marginea relaţiilor şi evoluţiilor lumii de ani din care China nu mai poate fi exclusă, în cele ce urmează.

Diana Zahorte, îţi mulţumesc pentru plăcerea de a purta un dialog în condiţiile în care ştiu că următoarele luni, pentru tine, înseamnă un final de parcurs în procesul educaţional, dar şi un final de experienţă chineză. Îţi propun un dialog în care să vorbim despre China, despre ceea ce înseamnă experienţa ta în China, despre statutul Chinei în aceşti ani dar şi ca proiecţie de viitor.

Îţi mulţumesc foarte mult pentru invitaţie.

Experienţa ta chineză, de la primii paşi, la viitor, mai poate fi văzută fără ceea ce ai trăiti în ultimii ani în China, fără experienţa acumulată aici?

Nu cred că mi-aş putea imagina viitorul fără o legătură cu China. Am investit mult timp, suflet, pasiune, în învăţarea limbii chineze şi în încercarea de a înţelege această cultură şi pe viitor mă văd implicată în relaţia pe care o are China cu Vestul în principal, cu Uniunea Europeană, şi cred că este rolul nostru al studenţilor care cunoaştem China, cunoaştem limba chineză, de a fi o legătură, un pod între China şi Occident.

Ce înseamnă să fii student în China având un background relaţional între cele două state, în contextul în care, fără să vreau să fiu maliţios, îndeobşte este acceptat că România a pierdut contactul de forţă şi de prietenie la nivel înalt cu o Chină care devine lider la nivel mondial.

Ca şi student român am observat două lucruri. Unul este că generaţiile mai vechi îşi amintesc de România şi au o impresie bună despre România. A doua observaţie pe care o am, mai puţin plăcută, este că generaţiile mai tinere nu cunosc România. Când spun că sunt din România … da, poate unii ştiu că suntem undeva în Europa, dar nu ştiu să ne localizeze exact, nu ştiu că avem o limbă proprie. Sunt întrebată: „Voi vorbiţi limba rusă sau engleză?" şi atunci, da, mă bucură într-un fel faptul că am ocazia să prezint ţara mea să spun că avem o limbă română, să le ofer un mărţişor în luna Martie şi să le povestesc despre tradiţiile noastre. Mă bucur că sunt din ce în ce mai mulţi studenţi români în China şi că putem beneficia de faptul că suntem înconjuraţi de tineri, iar aceştia, în comparaţie cu alte categorii de oameni, au curiozitate. Şi avem o oportunitate, o deschidere să prezentăm România, să ne prezentăm ţara.

În măsura în care în România este în videntă creştere dorinţa de cunoaştere a Chinei, chiar de învăţare a limbii chineze, şi aduc ca argument numai numărul mare de români interesaţi să urmeze cursurile de limbă chineză în Institutele Confucius şi Clasele Confucius din România, dar şi interesul românilor pentru cultura chineză în general. Unde consideri că se fracturează comunicarea între nevoia manifestată de români, intenţia statului român, pe relaţia cu China?

Cred că noi nu facem suficient ca să ne promovăm ţara, în China. Vedem ascensiunea puternică a Institutelor Confucius la noi în ţară, însă prezenţa noastră în China este aproape inexistentă. Din fericire urmează să se deschisă Institutul Cultural Român. Însă mai există un factor. Deşi mulţi tineri încep să înveţe limba chineză, fie în cadrul universităţilor, dar mai mult în cadrul Institutelor Confucius, nu învaţă suficient despre realitatea Chinei actuale. Se învaţă limba, care este o limbă foarte interesantă de învăţat, cultura tradiţională chineză, care este fascinantă, dar nu se pune accent suficient de mult, cred eu, pe cunoaşterea Chinei actuale. Ce probleme are China în momentul de faţă, cu ce provocări se confruntă, şi rămân foarte multe preconcepţii legate de China. Ar trebui ca mai mulţi studenţi români să ajungă să vadă China, iar de partea noastră să ne promovăm mai mult ţara în China.

Dacă ai face o retrospectivă a perioadei petrecute în China, din momentul în care ai venit ca student, într-o perioadă în care nu cunoşteai şi nu aveai o expertiză, nu doar pe relaţiile euro-asiatice, dar erai un străin picat într-o altă lume, total diferită de ceea ce ştim noi că înseamnă viaţa de zi cu zi în Europa şi în România, făcând o translare în prezent, care sunt sfaturile tale pentru un student care ajunge să studieze la Beijing sau oriunde în China, pentru a înţelege mai repede, mai bine şi pentru a înţelege că poate fi o experienţă care poate fi folosită pe viitor?

Să se înarmeze, în primul rând, cu o cunoaştere foarte solidă a limbii chineze. Ajută foarte mult. Pentru că îţi deschide posibilităţile de dialog. În al doilea rând să porneşti cu o minte deschisă, tolerantă. Am observat la mulţi studenţi străini, nu doar români, că deşi cunosc limba chineză foarte bine, vin cu o mentalitate de superioritate sau de genul „noi suntem bine, iar chinezi sunt ciudaţi sau nu fac bine cum fac, sunt închişi la minte", au tot felul de preconcepţii. Este important să fii deschis şi tolerant, să încerci de ce sunt ei aşa cum sunt. Atunci, adaptarea vine mult mai uşor. Să încerci să observi dar dintr-o postură de neutralitate, nu să judeci ca a fi greşit. Şi atunci, dacă ai avea ambiţia să îi ajuţi să se schimbe, să poţi să o faci de pe o poziţie de sfat, nu ca şi cum ai da o direcţie sau o comandă.