Sunt foarte mulţi cei care vizitează acest parc, în fapt o rezervaţie naturală. Şi mari şi mici şi mai tineri şi mai bătrâni. Pentru toţi au fost amenajate şi spaţii în care se pot odihni, mânca, admira peisajul. Mai mult câţiva turişti, probabil mari amatori ai jocurilor de cărţi, au făcut „una mică". Am fost plăcut surprinsă să văd cum în creierul munţilor este evidentă grija pentru protejarea naturii. Din loc în loc erau dispuse coşuri pentru gunoi, reciclabil sau nu, perfect adaptate ca aspect spaţiului în care eram, iar cei mai mulţi dintre turişti chiar dădeau dovadă că doreau să păstreze acest loc aşa cum l-a lăsat Dumnezeu.

Din piatră în piatră, din treaptă în treaptă , cu ochii mai mult pe sus, nici nu mi-am dat seama când cărarea a ajuns la final. Am mai privit o dată lung în urmă, pentru ca toată această minunăţie să-mi treacă din ochi în suflet şi m-am despărţit de Valea Longtan ca de un prieten drag, urcând în minicarul care ne-a lăsat în parcarea în care ne aştepta autocarul.