Valea Longtan, în traducerea „Valea Dragonului Lacului" este cu adevărat spectaculoasă. Priveliştea se schimbă la fiecare pas şi în oricare parte ţi-ai întoarce privirea afli altceva: munţii foarte înalţi, care se înalţă aproape vertical, cu pereţi netezi pe alocuri, tăiaţi în roca roşie vălurită, cu stânci colţuroase în alte părţi, râul care poate fi ca un fuior, dar şi mai viguros, a cărui curgere este uneori întreruptă de căderi de apă, amenajate ori naturale şi chiar şi de o frumoasă cascadă. Într-un anume punct, în chip aproape miraculos, râul curge la deal căţărându-se printre stânci pentru a-şi da în cele din urmă drumul la vale sub privirile uluite ale turiştilor.

Am pornit prin această vale oarecum temătoare, gândindu-mă dacă voi avea putere să parcurg cei mai bine de 5 kilometri, mai ales că şi timpul părea destul de schimbător. Traseul nu este însă foarte greu, iar poteca îngustă poate fi urmată cu destulă uşurinţă, mai ales că te fură peisajul. Nu simţi nici oboseală, nici foame, nici sete, pur şi simplu eşti vrăjit de ceea ce vezi în jur. Tot rotindu-mi capul în dreapta şi-n stânga, cât pe ce să mă lovesc ori să-mi sucesc vreun picior. Şi asta pentru că în unele locuri pereţii muntelui se apropie atât de mult încât ai impresia că te vor strivi ca într-un cleşte. Alteori trebuie să te apleci, pentru a nu-ţi sparge capul. Sunt şi momente hazli, atunci când trebuie să te cocoşezi, să te contorsionezi, să te ghemuieşti şi chiar să mergi în genunchi, dacă alegi să travesvezi pasajele joase şi foarte înguste. Trebuie să recunosc: e mai amuzant să-i priveşti pe ceilalţi cum se chinuie să se strecoare printre stânci, mai ales dacă sunt mai plinuţi, decât atunci cînd o faci tu însuţi.