Sectorul de administrare a proprietăţii imobile a gestionat, în anul 2017, o suprafaţă totală de aproximativ 24,6 miliarde de metri pătraţi, numărul angajaţilor fiind de 9 milioane, conform raportului prezentat luni la Shenzhen, de Asociaţia pentru Administrarea Proprietăţii Imobile din China.
Potrivit acestui document, intitulat "Raportul privind dezvoltarea sectorului de administrare a proprietăţii imobile din China 2018", în acest sector există 118.000 firme de servicii, venitul total ajungând la 600 miliarde de yuani. Valoarea adăugată înregistrată de acest segment a reprezentat 1,4% din valoarea totală consemnată de întregul sector de servicii în anul 2017.
Cea de-a doua ediţie a Expoziţiei Internaţionale privind administrarea proprietăţii imobile, ce a însumat o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi, a fost inaugurată în aceeaşi zi, în Shenzhen. Peste 120 participanţi din China şi străinătate au fost prezenţi la eveniment.