Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Viorica Dăncilă: Multe critici la adresa Chinei sunt neargumentate
2017-04-06 14:36:17 cri-1

În domeniul drepturilor omului, multe dintre punctele de vedere prezentate cu privire la realitățile chineze sunt neargumentate sau bazate pe informații preluate, a declarat joi eurodeputatul Viorica Dăncilă, președintele Organizației Femeilor Social Democrate din România (OFSD), care conduce o delegație aflată în China la invitația Federației Naționale a Femeilor din Întreaga Chină.

"Cred că trebuie o documentare mult mai bună și cred că trebuie văzut cu adevărat ce se întâmplă în China, pentru a-ți putea forma o impresie. Nu cred că există un șablon universal valabil. Sunt culturi diferite, sunt obiceiuri diferite, sunt tradiții diferite, trebuie să ținem cont de toate acestea și cred că nu există o soluție comună. Este foarte greu de găsit la nivel european, dar în situația în care avem o diferență atât de mare în percepția unor lucruri. Cred că de multe ori și Uniunea Europeană se grăbește și ia decizii care nu se pliază pe realitatea existentă", a declarat Viorica Dăncilă, în cadrul unui interviu acordat Radio China Internațional.

Agenda chineză a delegației include întrevederi cu liderii și personalitățile Federației Femeilor din Întreaga Chină, temele de discuții și schimburi de experiență vizând reducerea sărăciei în rândul femeilor, reducerea fenomenului violenței domestice, încurajarea femeilor către antreprenoriat sau situația femeilor angajate în zona de știință și cercetare.

"Sunt lucruri care ne apropie în lupta noastră pentru egalitatea de gen, am văzut că sunt și lucruri diferite, dar am abordat și lucruri care efectiv pot constitui bune practici pentru organizația femeilor social-deocrate", a mai declarat Viorica Dăncilă, primul lider al actualei coaliții guvernamentale de la București care se află în vizită oficială la Beijing, după alegerile din 11 decembrie 2016.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China