Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Pregătiri pentru Bienala Internaţională de Artă 2017 Beijing
2016-03-21 15:13:53 cri-1

Cea de-a 7-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă din Beijing va avea loc în perioada 24 septembrie – 15 octombrie 2017 la Muzeul de Artă Plastică din China. Tema propusă pentru eveniment este "Drumul Mătăsii şi civilizaţia mondială", au anunţat organizatorii, vineri, 18 martie 2016, la conferinţa de presă dedicată pregătirii şi lansării celei de-a 7-a ediţii a bienalei. Drumul Mătăsii este un drum antic, pe uscat şi pe mare, care lega China de ţările din Asia, Europa şi Africa. A fost nu numai un drum al schimburilor economice şi comerciale, ci şi unul al schimburilor culturale dintre China şi alte ţări ale lumii. Drumul Mătăsii este un patrimoniu cultural comun al omenirii.

Potrivit Comitetului de organizare a bienalei, lucrările participante nu trebuie să se limiteze doar la Drumul Mătăsii antic şi modern. Artiştii pot exprima în operele lor civilizaţia mondială din diferite unghiuri de vedere, cum ar fi timp, spaţiu şi ştiinţe umane. Arta, în special pictura şi sculptura, reprezintă cea mai bună modalitate de exprimare vizuală şi a sentimentelor. Astfel, Comitetul de organizare cheamă artişti din toate ţările să transpună prin diferite forme artistice "comunitatea de interese cu o responsabilitate şi un destin comune, caracterizate prin încredere mutuală pe plan politic, contopire pe plan economic şi îngăduinţă pe plan cultural."

La conferinţa de presă au participat factori de răspundere ai Federaţiei Cercurilor Literare şi Artistice din China, ai Uniunii Artiştilor Plastici din China, ai Comitetului de organizare a Bienalei din Beijing, consilieri şi ataşaţi culturali ai ambasadelor acreditate la Beijing, printre care şi consilierul cultural al Ambasadei României, Adrian Lupeanu, artişti, ziarişti chinezi şi străini.

Prima ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă din Beijing a avut loc în anul 2003. Pe parcursul celor şase ediţii, numărul ţărilor participante a crescut de la 45 la 96. Numărul artiştilor a ajuns la 4.000, iar cel la vizitatorilor la peste un milion. Din România participarea a fost considerabilă la toate ediţiile. De pildă, la cea de anul trecut, au participat artiştii români Andrei Nagy, Cătălin Bălescu, Ileana Ştefănescu, Silvia Trăistariu, Gheorghe Tănase-Mădălina-Adriana, Gabriel Sitaru, Şerban Teodor Vrăbiescu, Mihai Ţopescu, precum şi sculptorul român-american Paul Mircea Goreniuc. Din Republica Moldova a fost prezent pictorul Tudor Zbarnea.

Potrivit cerinţelor Comitetului de organizare, până la data de 25 decembrie 2016, artiştii care doresc să participe trebuie să trimită un tabel cu informaţii personale şi despre lucrări la Biroul de pregătire a Bienalei din Beijing. Pentru a afla detalii, ei pot consulta sait-ul: www.bjbiennale.com.cn. (Luo Dongquan)

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China