Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Târgul Internaţional de Investiţii şi Comerţ China-ECE
2015-06-11 19:58:01 cri-1

Parcul Europei Centrale şi de Est (ECE) pentru Comerţ şi Logistică şi Parcul industrial al ECE din Ningbo au fost inaugurate, miercuri, cu ocazia primei ediţii a Târgului Internaţional de Comerţ şi Investiţii China - ECE, organizat în provincia Zhejiang, din estul Chinei.

Reprezentanţii din 12 parcuri industriale din Polonia, Bulgaria şi alte state din ţările ECE au avut un schimb de experienţe cu responsabili şi companii din cele două parcuri expoziţionale, prezentând mediul investiţional şi politicile de resort din parcuriile industriale proprii.

Directorul adjunct al Institutului de Cercetare a Colaborării Comercial-Economice Internaţionale din cadrul Ministerului chinez al Comerţului, Ren Hongbin, a declarat că investiţiile în ECE vor facilita intrarea pe piaţa UE a firmelor chineze. Pe de altă parte, este binevenită dezvoltarea în China a companiilor din ţările ECE, care va ajuta la diminuarea dezechilibrului comercial între cele două părţi.

În cadrul forumului dedicat colaborărilor turistice China-ECE, reprezentanţii agenţiilor de turism din ţările ECE au subliniat că doresc să cunoască mai profund piaţa chineză, existând un potenţial uriaş de creştere a pieţei turistice în acest domeniu.

Potrivit autorităţilor din Regiunea Autonomă Xinjiang-Uigură, bazându-se pe trenurile internaţionale de marfă care leagă China şi ţările din Asia Centrală, Rusia, Turcia şi alte ţări aflate de-a lungul Drumului Mătăsii, regiunea Xinjiang urmează să devină un nod feroviar de transport marfă între China şi Europa.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China