Iniţiativa Chinei privind "O centură, Un drum" corespunde intereselor celor două părţi şi va da un nou imbold cooperării economice şi comerciale dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est (ECE), au declarat oficialităţi din Polonia, Albania, România, Ungaria şi Cehia, prezente la Forumul dezvoltării cooperării China - ECE, desfăşurat la Ningbo, în provincia chineză Zhejiang.
Aflat recent în vizită în Ungaria, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a semnat "Memorandumul de înţelegere între guvernele R.P. Chineze şi Ungariei privind promovarea centurii economice a Drumului Mătăsii", primul document de acest gen semnat de China cu o ţară europeană. Iniţiativa "O centură, Un drum" coincide cu strategia "deschiderii către Est", adoptată de Ungaria. "Am înfiinţat deja prima linie aeriană directă Beijing - Budapesta, iar proiectul feroviar Budapesta va deveni unul dintre obiectivele de cooperare model între China şi ţările central-est-europene", a declarat ministrul adjunct de Externe şi al Economiei cu Străinătatea din Ungaria, Laszlo Szabo.
Premierul Chinei, Li Keqiang, a semnat, în decembrie 2014, împreună cu liderii ţărilor implicate, "Programul cadru de la Belgrad privind cooperarea China-Europa Centrală şi de Vest", fiind instituită o nouă platformă pentru extinderea cooperării reciproc-avantajoase între China şi cele 16 ţări din Europa Centrală şi de Est.
Potrivit declaraţiilor vice-premierului şi ministru al Informaticii şi Telecomunicaţiei din Muntenegru, Vujica Lazovic, ţara sa a obţinut aproximativ 10% din creditele preferenţiale oferite de partea chineză ţărilor central-est-europene. Lucrările de construcţie a şoselelor pe reţeaua Nord - Sud, cel mai mare obiectiv de infrastructură din această ţară, au fost demarate cu sprijinul parteneriatelor de cooperare chineze, întregul obiectiv având o investiţie totală de 8,9 milioane euro.
Potrivit datelor statistice, volumul comerţului dintre China şi ţările Europei Centrale şi de Est a depăşit, în 2014, în premieră, cifra de 60 de miliarde USD. Importul Chinei din ţările ECE a înregistrat o creştere rapidă în ultimii trei ani, cu 24,6%.
Subsecretarul de stat din Ministerul polonez al Economiei, Andrzej Dycha, a declarat că relaţia de "cooperarea cunoaşte un potenţial foarte mare. Prin iniţiativa "O centură, Un drum", dorim să împărtăşim cu partenerii chinezi tehnologiile, precum şi experienţa în valorificarea acestora".