Guvernul chinez va interzice, până în 2017, tăierea pădurilor naturale, a declarat recent, adjunctul directorului Biroului Naţional de Silvicultură din China, Zhang Jianlong. Oficialul chinez a spus că guvernul central va pune sub protecţie, în următorii 3 ani, toate pădurile naturale de pe teritoriul ţării, întinse pe o suprafaţă de 1,977 milioane de kilometri pătraţi.
În prezent, aproximativ 50 milioane de metri cubi de păduri naturale sunt tăiate anual în scop comercial. În China, a fost stabilită o bază de rezervă a materialelor lemnoase pe o suprafaţă de 140.000 de metri pătraţi, care va furniza, în următorii 5-8 ani, 95 milioane de metri cubi de lemn de construcţie. Actualmente, o jumătate din volumul consumului de lemn din China depinde de import. De asemenea, China a arendat în străinătate peste 400.000 kilometri pătraţi de pădure.