Ozonosfera s-ar putea reface în viitoarele decenii, arată un raport prezentat recent de Organizaţia Meteorologică Mondială şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător. În sumarul documentului - "Evaluarea ştiinţifică a diminuării ozonosferei 2014" dat publicităţii de cele două organizaţii, este subliniat faptul că Protocolul de la Montreal stabilit în 1987 a adus contribuţii însemnate la reducerea emisiilor de substanţe care distrug stratul de ozon. Acţiunile realizate pe baza acestui protocol şi a altor înţelegeri coerente au scăzut cu succes din atmosferă concentraţia de clorofluorocarbon (CFC), halon şi alte gaze folosite anterior la fabricarea frigiderelor, spray-urilor, plasticului spumant izolator, extinctoarelor şi altor produse.
Potrivit raportului, în condiţiile în care va fi respectat Protocolul de la Montreal, ozonosfera de deasupra regiunii latitudinilor mijlocii şi Polului Nord se va putea reface la nivelul de dinainte de 1980, iar cea de deasupra Polului Sud se va putea reface la acest nivel mult mai târziu.