Potrivit rezoluţiei, Consiliul de Securitate al ONU susţine derularea unei anchete complete şi independente, potrivit prevederilor internaţionale, manifestând totodată îngrijorarea în faţa informaţiilor potrivit cărora anchetatorii internaţionali nu pot intra liber în zona prăbuşirii avionului.
Consiliul de Securitate solicită accesul imediat şi nelimitat al anchetatorilor internaţionali, şi asigurarea protecţiei în regiune.
În rezoluţie se mai solicită sistarea acţiunilor militare din zonă, inclusiv a operaţiunilor derulate de trupele înarmate, pentru ca ancheta să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.