Din acest motiv, deşi în acest moment China nu are nicio legătură directă cu evenimentul, va fi nevoie de un răspuns dat de China, în calitatea sa de unul dintre principalii gardieni ai securităţii mondiale.
China a fost foarte reţinută în a comenta pe tema evenimentelor aflate în curs de desfăşurare în Ucraina, în Europa de Est, fiind reticentă şi dorind, fără îndoială, să nu genereze mai multe probleme. Însă acum, dat fiind că situaţia din această ţară a condus la un dezastru de asemenea proporţii, China nu va putea să se abţină pe termen nelimitat de la adoptarea unei poziţii. China s-a regăsit frecvent pe aceleaşi poziţii cu Rusia, opunând rezistenţă la intervenţiile occidentale precipitate în diferite părţi ale lumii, care s-a dovedit a fi, uneori, o atitudine înţeleaptă.
Dar, comportamentul recent al Rusiei faţă de statele vecine este cu siguranţă o provocare pentru normele de comportament internaţional pe care China l-a sprijinit în mod constant, şi care după tragedia MH17 nu mai poate fi ignorată.
După destrămarea Uniunii Sovietice, Rusia a avut un grad considerabil de instabilitate la frontierele sale sudice, ceea ce a dus la un război lung şi sângeros pentru pacificarea Ceceniei. Recent, securizarea frontierei ruse a venit în detrimentul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor vecine. Există zone de pe teritoriul Republicii Moldova, Georgiei şi acum al Ucrainei care se află sub influenţa copleşitoare a Rusiei. Acest lucru ar putea fi considerat admisibil, dacă aceasta ar însemna că aceste regiuni sunt din ce în ce mai stabile. Dar aceasta este departe de a fi aşa sau că aceasta ar fi chiar intenţia. Rezultatul activităţilor ruse din aceste regiuni, inclusiv în Cecenia, este că acestea sunt sub controlul de facto al actorilor non-statali, care se bucura de sprijinul Rusiei, dar ale căror activităţi pot fi uşor renegate de statul rus, în cazul în care acestea se dovedesc jenante.
Au fost exprimate unele critici la adresa politicilor duse de China în zonele de vestice ale propriei frontiere, dar nu poate fi negat faptul că obiectivul Chinei este acela de a menţine stabile şi paşnice aceste zone. Din păcate, acest lucru nu pare să fie şi cazul Rusiei.
Încă aşteptăm certitudini pe fondul atrocităţii MH17, în condiţiile în care nu este sigur nici măcar faptul că trupele care controlează zona unde a cazut avionul vor permite ca evenimentul să fie investigat în mod corespunzător.