Summitul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est s-a desfăşurat, în data de 25 iunie, la Bucureşti, cu participarea şefilor de state şi de guvern, precum şi reprezentanţi diplomatici din România, Albania, Macedonia, Bulgaria, Muntenegru, Turcia, Grecia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Croaţia şi Slovenia.
Preşedintele moldovean a ţinut un discurs, subliniind importanţa consolidării securităţii regionale în condiţiile accentuării crizelor din apropiata vecinătate a Europei de Sud-Est. "Cred că în prezent, mai mult ca oricând, e important să avem "o voce unică", prin care să transmitem semnale de solidaritate popoarelor din regiune şi dorinţa noastră de a contribui la constituirea unui spaţiu comun al democraţiei şi prosperităţii în spirit european", a spus Nicolae Timofti.
În alocuţiunea sa, oficialul moldovean a pledat cauza integrării europene a Republicii Moldova. "Pe data de 27 iunie, la Bruxelles, va fi semnat Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. După semnarea şi ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a acestui document crucial şi istoric, ţara mea va intra într-o nouă etapă de dezvoltare", a concluzionat şeful statului moldovean, conform unui comunicat de presă.
În acest context s-a mai menţionat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va pune baza unei modernizări şi europenizări temeinice multidimensionale a R. Moldova. Integrarea treptată pe piaţa internă a Uniunii, conform Acordului de schimb liber, va spori substanţial atractivitatea economiei moldoveneşti, creând astfel premise pentru o creştere economică durabilă.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, iniţiat de Bulgaria în 1996, are drept obiective de bază intensificarea relaţiilor de bună vecinătate, consolidarea securităţii regionale şi susţinerea eforturilor membrilor săi de integrare în structurile europene.