Schema emisiunilor
Despre CRI
Despre noi
Caută:
 
Home | Informaţii | Chineză | Cultură Divertisment | Turism-Bucătărie | Comunicare | Economie-Societate Salut, China
Costume tradiţionale chinezeşti expuse la Chişinău
2014-05-20 16:19:34 cri-1
Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău a vernisat de Ziua Internaţională a Muzeelor, în 18 mai, şi de "Noaptea Muzeelor" mai multe expoziţii tematice. Una dintre cele mai atractive a fost "Uniţi prin diversitate – costume naţionale ale popoarelor lumii", organizată cu sprijinul ambasadelor ţărilor străine acreditate în Republica Moldova şi a muzeelor din diferite ţări.

Muzeul de Etnografie din Beijing a adus 13 obiecte vestimentare care formează trei costume tradiţionale din trei zone diferite ale Chinei. Un set de costume aparţine etniei uigure – halite pentru femei, pantaloni bărbăteşti, chipiuri bărbăteşti, centuri de mătase pentru femei. Acestea sunt purtate, conform comentariilor, în provincia Xinjiang. Şi un costum al etniei miao a fost inclus în expoziţia "Uniţi prin diversitate", acesta fiind format din haine pentru bărbaţi şi femei, precum şi din bijuterii. Cel de-al treilea costum este specific poporului mongolez, ai cărui reprezentanţi locuiesc, cu precădere, în provinciile Liaoning, Jilin, Hebei, Xinjiang.

Vizitatorii prezenţi la inaugurarea expoziţiei au remarcat coloristica atractivă a costumelor chinezeşti, decorate în abundenţă, apoi au fost familiarizaţi cu istoricul acestora. Ghidul a menţionat faptul că "fiecare costum subliniază tipul personajului, vârsta şi statutul său social prin intermediul culorii, al designului, al ornamentului şi al accesoriilor. Aceste elemente au valoare simbolică: roşul este culoarea loialităţii, sugerând şi faptul că personajul are o poziţie înaltă în societate, iar galbenul, de exemplu, este simbolul regalităţii. Cât despre design, dragonul este emblema împăratului, tigrul reprezintă puterea, iar floarea de prun indică longevitatea şi farmecul. Accesoriile pentru cap sunt aproape la fel de variate precum îmbrăcămintea".

Această fascinantă expoziţie va fi deschisă la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală timp de o lună.

[  Printează ][ ][  Home ]
Comentarii
in Web   romanian.cri.cn
Alte rubrici Forum
© China Radio International.CRI. All Rights Reserved.
16A Shijingshan Road, Beijing, China